În curtea de la Ipotești, Gheorghe Eminovici mai ridicase „o casă lungă, de 15 metri, cu fața spre biserică. În acea casă era o cameră specială a băieților, apoi – la mijloc – o cameră care servea de cancelarie, pentru diferite socoteli cu sătenii, iar în continuare, bucătăria, cu fîntîna alături” (I.D. Marin, Eminescu la Ipotești, Iași, 1979, p. 95). În acea casă (atenansă), se mutase cu traiul căminarul după ce vându-se moșia negustorului botoșănean Cristea Marinovici, rămânând însă să locuiască la Ipotești. Actul de vânzare, datat cu 10 februarie 1878, prevedea, la articolul VI, că Gheorghe Eminovici „se va bucura de toate veniturile și resursele moșiei pînă la 23 aprilie 1879” (Gheorghe Ungureanu, pagina 408). Și după această dată, îl găsim pe Eminovici tot la Ipotești, ocupându-se de administrarea moșiei.
În atenansă, Gheorghe Eminovici își mutase și, cel puțin, o parte din mobilier, astfel explicându-se faptul că majoritatea obiectelor rămase de la familie au fost găsite în atenansă, și nu în casă.
Printre acestea, un birou din lemn de stejar, sculptat cu elemente florale, susținut de patru picioare, de asemenea ornamentate în partea superioară cu motiv vegetal – frunză de acant.
Pe pâslă verde cu care este tapițată tăblia biroului, căminarul își scria actele de cancelarie. Iar în cinci sertare, pe toată lățimea biroului, îi încăpeau cele necesare scrisului.
