Vasile și Paraschiva Iurașcu au avut, așa cum se știe, șase fiice și trei feciori. Nașterea celor trei feciori stolnicul o notase cu mâna lui în Mărgăritarele: Iordache – „la anul 1805, sept. în 10”; Costache – „în anul 1806, ghenar 22” (probabil, totuși – 1807); Iancu – „în anul 1819, decemvrie în 3” (I.D. Marin, Eminescu la Ipotești, Iași 1979, p. 50). Toți trei băieții, la vârste diferite, s-au călugărit, ca și trei dintre fiicele lor: Fevronia (1812-1902), Sofia (1823-1878) și Olimpiada (1827-1902), călugărițe la mănăstirea Agafton. Documentele publicate de Gheorghe Ungureanu dovedesc strânsa legătură dintre Vasile Iurașcu și copiii săi și după intrarea în monahism a acestora. Chiar dacă pe 7 februarie 1837 stolnicul, printr-o plângere, îl roagă pe mitropolitul Moldovei „să triimată la săhăstria Săcului” pe Iordache („năzdrăvan mare și cam plesnit cu leuca”, după cum relata Matei), tot el, probabil, îl sfătuia să se facă nevăzut atunci când dosarul i-a fost înaintat în judecătorie cu titlul „Botezatul Iordachi pentru bătaia ce i-au pricinuit Iorgu Iurașc” (I. Roșu, Legendă și adevăr în biografia lui M. Eminescu. Originile, București, 1989, p. 184). Altădată, Vasile Iurașcu intervine pentru fiicele sale de la Agafton, adresându-se „Cinstitului Comitet a Sfintei Mitropolii prințipatului Moldaviei” și solicitând „o localnică cercetare” în cazul „atacului fiicelor sale” de către maica Mărgărita (Gheorghe Ungureanu, Eminescu în documente de familie, București, 1977, p. 85).
Pe trei dintre fiice le-a căsătorit, asumându-și obligația morală de a da zestrea promisă. Despre Maria (Marghioala), copilul cel mai mare al familiei, stolnicul notează în aceeași carte: „În anul 1824, februarie 10 zile, am cununat pe Marghiolița cu Mihalache Mavrodin, alegându-l eu din 49 ce au cerut-o” (I.D. Marin, idem).
Despre căsătoria Saftei cu clucerul Dimitrie Velisar stă dovadă un înscris, prin care clucerul confirmă: „Afară de zăstrea ce am primit mai înainte, atât în bani, cât și în lucruri, de la socrul meu, dumnealui stolnicul Vasile Iurașc, precum lămurește izvodul de zestre ce am dat supt a me iscălitură, am mai priimit și în urmă spre întâmpinarea casnicilor meli greutăți încă 475 galbeni, și 25 lei” (Gh. Ungureanu, p. 139).
„Și Ralucăi, la căsătoria cu Gheorghe Eminovici, Vasile Iurașcu i-a pregătit zestrea după cum o cereau vremurile și obiceiul: scule și bijuterii; rânduiala hainelor; rânduiala așternutului; rânduiala mesei și suma de bani. Printre acestea, simbolic pentru zestre, se află chiar lada de zestre, una mai puțin obișnuită, sub forma unei banchete cu spătar înalt, făcută la Florența. Lada de zestre a Ralucăi avea o funcționalitate dublă: servea pentru păstrarea lenjeriei, dar și ca laviță.
Din lemn de stejar, cu spătarul din patru registre, unite prin cinci piloni strunjiți, lada este înfrumusețată cu motive vegetale pe spătar și capac. În partea inferioară are medalioane: capete de lei și personaje mitologice”, a declarat Ala Sainenco, directorul Memorialului Ipoteşti.
