spot_img
duminică, mai 5, 2024
AcasăLocal BTPlimbări în damful alcoolului oprite de polițiști

Plimbări în damful alcoolului oprite de polițiști

În ciuda restricțiilor de circulație impuse de ordonanțele militare, unii botoșăneni continuă să plece la drum cu mașinile, deși sunt sub influența băuturilor alcoolice.

Duminică, pe 12 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Ştefăneşti, au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că pe drumul sătesc din localitatea Stânca a avut loc un accident de circulaţie. Echipajul de poliţie direcţionat la faţa locului a stabilit faptul că un tânăr de 31 de ani din municipiul Botoşani, în timp ce conducea autoturismul pe drumul cu pricina, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, iar mașina condusă de el s-a izbit într-o autoutilitară parcată pe marginea drumului. În urma impactului au rezultat doar pagube materiale, dar tânărul aflat la volan a fost testat alcoolscopic, rezultatul indicând o îmbibație de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tot ieri, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Flămânzi aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe drumul comunal DC42A, în comuna Prăjeni, au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani, din localitate. În urma testării șoferului cu aparatul alcooltest, rezultatul a indicat o concentrație de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ambii conducători auto au fost conduși la spital pentru stabilirea alcoolemiei, după care polițiștii le-au întocmit câte un dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
8.5 ° C
14.6 °
7.8 °
66 %
2kmh
5 %
Dum
21 °
lun
25 °
mar
24 °
mie
13 °
joi
8 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...