vineri, mai 2, 2025
AcasăLocal BTImobilele administrate de societatea Locativa sunt dezinfectate periodic

Imobilele administrate de societatea Locativa sunt dezinfectate periodic

Conducerea Locativa a anunţat că, începând cu 4 aprilie, a fost demarat un amplu program de dezinfecție a scărilor de bloc pe care le administrează. Astfel, echipele acţionează în blocurile ANL din cartierele Cișmea, Călugăreni, Bucovina și de pe Calea Națională – O4 și H4. Procedurile de dezinfecție au fost efectuate și la Cămin Arca, Cămin Textila, Cămin Indagro și blocurile 135 și 140 din Parcul Tineretului.

“Începând de ieri, 15 aprilie, s-a trecut la a doua etapă de dezinfecție. Procedura este efectuată cu substanțe omologate și în conformitate cu normele legale în vigoare și se va desfășura din două în două săptămâni, până la finalizarea stării de urgență sau atât timp cât va fi nevoie”, a declarant Florinel Gornea, drectorul societăţii Locativa.

Potrivit oficialului, s-au montat aparate pentru dezinfecția mâinilor la intrările în scările de bloc și s-au pus preșuri care au fost îmbibate cu soluție dezinfectantă.

“În calitate de administratori ai acestor imobile vom face în continuare toate cele necesare pentru a reduce cât mai mult riscul de îmbolnăvire cu Covid-9 pentru chiriașii noștri. În același timp, le cerem acestora să dea dovadă de responsabilitate civică și să respecte cu strictețe toate reglementările în vigoare”, a mai spus Florinel Gornea.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
17.7 ° C
18.9 °
17.6 °
38 %
2.2kmh
5 %
vin
24 °
S
26 °
D
28 °
lun
15 °
mar
9 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O piedică în calea uitării. Ca să nu mai zică cineva că nu-i iubim pe politicienii care ne reprezintă.

EDITORIAL

Când am început, în urmă cu aproape 5 ani, colaborarea cu „Monitorul de Botoșani”, m-am gândit că aceasta nu o să dureze mai mult...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...