vineri, mai 10, 2024
AcasăLocal BT180 de cadre medicale bolnave de covid19 în Botoșani

180 de cadre medicale bolnave de covid19 în Botoșani

♦ Botoșani este pe primul loc pe țară la cadre medicale infectate raportat la numărul de bolnavi
♦ Peste jumătate din cei infectați fac parte din personalul sanitar

În prezent judeţul Botoşani este pe locul şapte la nivel naţional în privinţa îmbolnăvirilor de coronavirus cu 393 de cazuri, dintre care 180 sunt cadre medicale, incluzând 24 de medici.

Cifrele duc județul pe un nedorit loc 1 la nivel național privind raportul de cadre medicale la numărul total de infecții din județ, cadrele medicale însemnând aproape 50% din total.

În acest context ministrul Sănătăţii şi-a anunţat prezenţa în judeţ săptămâna viitoare. „Zilele următoare voi fi la Braşov, la Neamţ şi la Botoşani. Sunt cele şase judeţe care într-adevăr au nişte probleme în acest moment, ca număr de pacienţi pozitivaţi, dar şi ca focare”, a declarat ministrul Nelu Tătaru într-o vizită la Deva.

Bucureştiul şi judeţele Arad, Hunedoara, Neamţ, Suceava şi Timiş au depăşit numărul de 400 de cazuri, iar judeţele Braşov, Botoşani şi Galaţi vor depăşi acest prag în această săptămână.

Până în prezent, 40 de persoane infectate au fost declarate vindecate la Botoşani, iar alte 20 au decedat.

La ora actuală, în carantină instituţionalizată sunt 240 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19. Totodată, numărul botoşănenilor aflaţi în izolare la domiciliu este de 179.

La nivel naţional, până ieri, au fost confirmate 10.096 cazuri de persoane infectate cu virusul Covid – 19. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 2.478 au fost declarate vindecate şi externate.
Bilanţul deceselor a ajuns, pe teritoriul României, până la închiderea ediţiei, la 541.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
16.1 ° C
16.7 °
13.6 °
62 %
1.5kmh
81 %
vin
20 °
sâm
18 °
Dum
17 °
lun
17 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru încurajarea sportului se semnalizează clar că există și surse alternative de apă.

EDITORIAL

Analizând toate trăsăturile și caracteristicile cu care oamenii au fost înzestrați de către Divinitate, constatăm lesne o corespondență clară cu lumea animalelor în ceea...

EPIGRAMA ZILEI

Elena ce mișca partide În cazul lui, și-a schimbat genul Că altfel, nu-l putea ucide; Deci asasin a fost ... elenul! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...