luni, octombrie 20, 2025
AcasăLocal BTAccident între două maşini în centrul Stăuceniului

Accident între două maşini în centrul Stăuceniului

Cele două autoturisme, un Opel şi un SUV KIA, au fost serios avariate după ce şoferul autoturismului de teren, în vârstă de 40 d ani, nu a acordat prioritate şi fost izbit în plin de un Opel condus de un bărbat de 60 de ani. Primul autoturism venea dinspre Roşiori, însă nu a oprit pentru a acorda prioritate autoturismului care venea pe drumul principal, dinspre Victoria spre Botoşani.

Impactul a fost unul violent, ambele maşini întorcându-se la 180 de grade, iar cei doi şoferi au fost răniţi uşor.

Din fericire, nu au fost persoane rănite grav. La faţa locului a ajuns un echipaj cu medic al Serviciului Judeţean de Ambulanţă, care le-a acordat îngrijiri ambilor şoferi. “Unul din şoferi prezenta un traumatism toracic minor, iar cel de-al doilea şofer un traumatism cranian acut deschis, de asemenea, minor. Ambii pacienţi au refuzat transportul la spital”, a precizat medicul Andreea Stărică, din cadrul SJA Botoşani.

La faţa locului au ajuns şi echipaje ale Poliţiei, care au început o anchetă, şoferul vinovat fiind sancţionat cu o amendă de 580 de lei şi permisul suspendat pentru 60 de zile.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
4.5 ° C
4.6 °
3.3 °
73 %
5.4kmh
0 %
lun
10 °
mar
13 °
mie
14 °
J
18 °
vin
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Sunt momente când toată lumea află că mergi la spectacol.

EDITORIAL

Acum mulți ani, la un liceu din Franța, am aflat cu surprindere că nu pot asculta elevii la clasă dacă spun că sunt obosiți....

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...