duminică, mai 4, 2025
AcasăLocal BTNominalizare surprinzătoare în CJ în locul medicului Andrioaie

Nominalizare surprinzătoare în CJ în locul medicului Andrioaie

Consiliul Județean (CJ) Botoșani a adoptat un proiect de hotărâre privind încetarea de drept a mandatului de consilier judeţean al medicului Mariana Andrioaie, care a decedat luna trecută din cauza Covid-19.

În locul său, PSD a nominalizat un nou consilier. Surprinzător, acesta va fi Otiliea Sandu (foto), fost inspector școlar general adjunct în perioada iulie 2017 – februarie 2020. Aceasta ocupa poziția a 26-a de pe lista PSD pentru CJ în 2016, dar s-a ajuns la ea pentru că cei dinaintea ei au refuzat. Este vorba de Constantin Răileanu, viceprimarul comunei Mihăileni, și Cristinel Aroșculesei, primarul comunei Manoleasa, care nu au dorit să renunțe la mandatele pe care le au în schimbul celui de consilier județean. De asemenea, din motive personale, a refuzat și ocupanta poziției a 25-a, Maria Ștefancu, fosta directoare a Școlii 2. „Noi am trimis la CJ nominalizarea doamnei Otiliea Sandu. Avem refuzul scris al celor trei persoane aflate înaintea ei pe listă”, a declarat Alexandra Huțu, secretarul general al organizației județene a PSD Botoșani.

Otiliea Sandu are 61 de ani și este profesor de educație tehnologică și discipline tehnice. În prezent, ocupă funcţia de inspector școlar pentru educație permanentă și activități extrașcolare în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani.

Validarea ei va avea loc în ședința de CJ ce va fi organizată în ultima joi a lunii.

Medicul primar de medicină internă Mariana Andrioaie a decedat în urmă cu două săptămâni și jumătate, în spitalul de Boli Infecțioase din Iași, unde fusese transferată pentru că organismul nu răspundea la tratamentul anti Covid-19 care îi era administrat la Botoșani. Avea 68 de ani și făcea doar gărzi în Spitalul Județean. Ea a a fost primul medic care a insistat ca tânăra de 27 de ani, diagnosticată ulterior cu Covid-19, să fie testată pentru această boală, în ciuda opoziției infecționiștilor. Deși a intrat în contact cu acea pacientă, nu a fost pozitivă pentru Covid-19, ea fiind retestată după câteva săptămâni, când a început să acuze simptome specifice.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
14.5 ° C
14.6 °
13.3 °
77 %
2kmh
20 %
D
30 °
lun
16 °
mar
12 °
mie
11 °
J
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să lămurim de la început pe ce parte parcăm.

EDITORIAL

În mod normal și firesc, un jurnalist ar trebui să vină în fața cititorilor lui cu informații pragmatice, precise și clare, cu personaje autentice,...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...