spot_img
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăLocal BTMunicipalitatea continuă lucrările în cartierul ANL de pe Şoseaua Iaşului

Municipalitatea continuă lucrările în cartierul ANL de pe Şoseaua Iaşului

În noul cartier al cartier al municipiului, dezvoltat pe terenurile primite de la Armată, se lucrează la utilităţi. „Sunt aproape de finalizare lucrările la apă şi canalizare. Este un rezervor tampon care va lucra în tandem cu staţia de pompare pentru apă. Partea de alimentare cu energie electrică este finalizată şi recepţionată”, a declarat Cătălin Fetcu, directorul Direcţiei de dezvoltare locală din cadrul Primăriei Botoşani.

Potrivit acestuia, municipalitatea urmează să solicite un aviz de la Delgaz Grid pentru realizarea reţelei de alimentare cu gaze naturale. „Ne propunem ca anul acesta să recepţionăm şi partea de utilităţi, pentru ca locuinţele să fie repartizate”, a mai spus Cătălin Fetcu.

Constructorul a finalizat în noul cartier 80 de locuinţe, dintre care 40 vor fi cedate Ministerului Apărării, aceasta fiind condiţia la cedarea terenului către municipalitate. Pentru celelalte 40 de apartamente care vor fi repartizate există sute de solicitanţi. Din evidenţele primăriei reiese că au depus dosare pentru o locuinţă ANL aproximativ 600 de botoşăneni.

În acest nou cartier ANL vor fi construite în total 700 de apartamente. Cartierul ANL este construit cu fonduri guvernamentale, obligaţia municipalităţii botoşănene fiind aceea de a asigura fonduri pentru utilităţi.

Utilităţile sunt realizate de o asociere de firme

Licitaţia pentru realizarea reţelelor de utilităţi în noul cartier ANL a fost câştigată de asocierea de firme Conrec – Instal Con – Elpro. Pe lângă reţelele de utiltăţi sunt incluse în proiect terasamente, trotuare, străzi, parcări, rigole, trepte, rampe pentru persoane cu handicap, platforme pentru colectare deşeuri, părculeţe de joacă pentru copii, amenajări spaţii verzi, plantări de copaci, semnalizare rutieră, rampe şi scări pentru intrarea în blocuri. Prin proiect se va realiza şi iluminatul exterior în cartier. Valoarea lucrărilor este de 5,425 de milioane de lei.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
18.8 ° C
19.3 °
18.6 °
49 %
3.7kmh
0 %
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...