În numărul din 11/23 februarie 1890, revista „Familia” anunța, la rubrica Literatură și arte, încetarea apariției publicației „Fântâna Blanduziei”, „format mare (…) din lipsa de abonați, după ce revista cu același nume, dar format mai mic, încetase mai de mult” (p. 70). O prezentare rezumativă a revistei, legată, așa cum se știe, de numele lui Eminescu, o găsim la Nerva Hodoș și Al. Sadi Ionescu (din serviciul Bibliotecii Academiei Române) în Publicațiunile periodice românești (Tom I, București, 1913, p. 249-250): revista a apărut la București, în perioada 4 decembrie 1888 – 31 decembrie 1889, o dată pe săptămână, avându-i în calitate de colaboratori pe C. Bărcănescu, Dr. Chabudianu, Cesar Colescu-Vartic, Dr. Crăiniceanu, M. Eminescu, Gh. Din Moldova, Archimandritul Dr. Pimen Georgescu, Al. Hodos, Nerva Hodos, Jiquidi, Anton Kneisel, Gr. Manolescu, D. N. Marinescu (Marion), Dr. G. Marinescu, Dionisie Miron, G. Moceanu, L. Gh. Nicoleanu (Fix), Radu Popea, I. Popescu, N. Procopiu, I.S. Rădulescu (Gut), F. Robin, Aristizza Romanescu, I. S. Spartali, N. Țincu (Tall), S. Tineanu (I. Constantineanu), N. Velescu și administrator – pe Ulpiu Hodoș.
Eminescu însuși prevăzuse că revista „nu va putea avea decât prea puțini cititori ca să poată trăi”, scria Leon Gheorghe Nicoleanu în „Eminescu și Fântâna Blanduziei” (citat după: Mărturii despre Eminescu, Humanitas, 2013, p. 429). L.G. Nicoleanu făcea parte din „o sumă de tineri”, strânși „cu toții în jurul prietenului unora, cunoscutului altora, iar celorlalți și tuturora admiratului M. Eminescu” în intenția de a scoate un ziar literar. Deși i-au cerut un singur articol, ca să-i recomande, Eminescu le-a promis o colaborare regulată: în numărul din 4 decembrie 1888, Eminescu făcea o prezentare a revistei într-un articol cu același titlu; pe 11 decembrie publica Formă și fond; pe 25 decembrie – Ziua de mâine.
La vestea îmbolnăvirii lui Eminescu, relata L.G. Nicoleanu, „durerea îi coprinse pe toți, căci (…) imposibil era să cunoști pe Eminescu și să nu fii izbit de bunătatea și blândețea lui extremă și subjugat de cugetarea lui adâncă, amețit de potopul de cunoștințe pe cari le avea”. Nicoleanu însuși își amintea cum într-o seară rece de octombrie, Eminescu, care suferea de picioare și mergea foarte greu, l-a învelit în paltonul său și l-a dus acasă, glumind pe seama situației (Mărturii despre Eminescu, Humanitas, 2013, p. 484-486).
După îmbolnăvirea lui Eminescu, în scurt timp, avea să-și înceteze apariția și revista care avea drept motto, versul eminescian propus de Nicoleanu: Unde vei găsi cuvântul ce exprimă adevărul.
O fotografie a lui L.G. Nicoleanu, datată cu 29 aprilie 1878, se păstrează în Fondul Documentar Ipotești.
