luni, mai 5, 2025
AcasăLocal BTVitezomani trași pe dreapta de polițiști. Zeci de șoferi opriți în trafic

Vitezomani trași pe dreapta de polițiști. Zeci de șoferi opriți în trafic

În zilele 22 și 23 mai a.c., între orele 14:30-18:30, polițiștii Biroului Rutier au organizat o acțiune cu efective mărite, pe principalele artere rutiere din municipiul Botoșani, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), cu ocazia acțiunii au fost legitimate 44 de persoane și verificate 38 de autovehicule. Astfel, în urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 29 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 18.000 de lei.

„Cele mai multe dintre acestea au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză. De asemenea, pentru viteză excesivă au fost reținute 12 permise de conducere, iar alte patru permise au fost reținute pentru depășiri neregulamentare, neacordarea priorității de trecere și nerespectarea culorii roșii a semaforului”, a arătat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoșani

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
16.6 ° C
16.6 °
15.5 °
85 %
3.2kmh
69 %
lun
21 °
mar
13 °
mie
10 °
J
12 °
vin
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Sunt din ce în ce mai mulți vameși care nu pun botul la atenții.

EDITORIAL

Acest text a fost redactat înainte ca rezultatele primului tur de scrutin să fi fost cunoscute, astfel încât nu mă hazardez în a face...

EPIGRAMA ZILEI

„Vopsești ușor, vopsești cu spor!” Spune-un slogan fără de sare Dar când ești tu din viitor Spor nu-i, ci doar ... tărăgănare!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...