spot_img
duminică, mai 5, 2024
AcasăLocal BTDemisie din CJ depusă de un consilier liberal

Demisie din CJ depusă de un consilier liberal

Consiliul Județean (CJ) își schimbă componența de la lună la lună. De această dată, Victor Ivănescu, consilier liberal, și-a dat demisia din CJ, pe motiv că ar deveni incompatibil.

Am primit joi hotărâre Consiliului Local (CL) prin care am fost numit membru în Consiliul de Administrație (CA) al Eltrans. Cum legislația s-a schimbat, am decis, pentru a nu fi incompatibil și actele pe care le vom lua în cadrul CA să nu fie lovite de nulitate să demisionez din CJ”, a declarat Ivănescu.

Acesta și-a înregistrat demisia la secretariatul CJ la sfârșitul săptămânii, iar luni a avut o discuție și cu președintele CJ, Costică Macaleți, căruia i-a comunicat decizia pe care a luat-o. „Mi-a spus și mie ieri (n.r. – luni). Demisia este un act unilateral, iar noi vom lua act de aceasta în cadrul ședinței ordinare de joi”, a declarat Costică Macaleți. Proiectul de hotărâre va intra la capitolul diverse, deoarece ordinea de zi a fost deja publicată.

Cel mai probabil, în locul lui Ivănescu va intra ca supleant Cristian Lazarovici, ocupantul poziției a 25-a de pe lista PNL depusă în 2016. Următorul pe listă era Manuel Popa, doar că dorohoianul a demisionat din funcția de consilier local în vara anului trecut, după ce a vândut fabrica Conted Dorohoi și s-a angajat la o multinațională, care nu i-a mai permis să depună declarații de avere și să facă politică, și e puțin probabil ca el să accepte această funcție.

Pe de altă parte, scandalul stabilirii noului CA de la Eltrans nu este stins. După ce noii membri au fost validați cu votul consilierului PSD Daniel Roșu, acesta a fost exclusă din partid și și-a pierdut și calitatea de consilier local, iar viceprimarul Cosmin Andrei a contestat decizia, despre care susține că nu a fost luată respectându-se procedurile legale.

În ședința de joi a CJ va fi validată și noua consilieră județeană PSD, Otiliea Sandu, care o va înlocui pe Mariana Andrioaie, medicul decedat după ce s-a îmbolnăvit de covid luna trecută.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
20.6 ° C
21 °
20.5 °
42 %
2.4kmh
95 %
Dum
22 °
lun
25 °
mar
26 °
mie
14 °
joi
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...