vineri, august 22, 2025
AcasăLocal BTFurt din supermarket surprins de camerele de supraveghere

Furt din supermarket surprins de camerele de supraveghere

O femeie de 40 de ani, din municipiul Botoșani, va fi anchetată penal pentru furt, după ce a încercat să sustragă dintr-un supermarket mai multe produse.

Întâmplarea de la care i s-a tras totul s-a petrecut marți (n.r. – 26 mai a.c.), când femeia a mers în magazin și, crezând că nu este văzută de nimeni, a început să ia produse de raft și să le îndese în poșetă. Doar că scena a fost surprinsă de camerele de supraveghere, iar la ieșirea din magazin ea a fost oprită de agenții de securitate, care au sesizat Poliția municipiului Botoșani.

„Pe numele femeii a fost deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de furt, urmând ca în funcție de rezultatul cercetărilor să se propună soluție procedurală, prejudiciul fiind estimat la 200 de lei”, a arătat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
18.4 ° C
19.6 °
16.6 °
92 %
2.9kmh
81 %
vin
25 °
S
25 °
D
19 °
lun
25 °
mar
28 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şantier arheologic în plin centrul oraşului. S-o fi descoperit că reţelele de apă şi canalizare sunt din anctichitate.  

EDITORIAL

Știrea conform căreia parcul de la ieșirea din Botoșani către Suceava (Aventura Park) a fost vandalizat m-a făcut să merg la fața locului ca...

EPIGRAMA ZILEI

M-a-ntrebat iubita dacă Fusta nouă-i vine bine Și i-am spus că pentru mine E mai bine când ... îi pleacă!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...