spot_img
sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăLocal BTCopil sechestrat şi ameninţat cu securea de doi bărbaţi (video)

Copil sechestrat şi ameninţat cu securea de doi bărbaţi (video)

Un băiat de 14 ani, din comuna Dângeni, a trecut prin momente de groază, după ce a fost sechestrat, bătut şi ameninţat cu moartea de doi consăteni.

Incidentul şocant a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Dângeni, în momentul în care băiatul se deplasa pe o stradă din comună, împreună cu două fete. La un moment dat, a trecut prin faţa casei unuia dintre cei doi agresori, cu vârste de 30 şi 35 de ani, iar aceştia l-au tras cu forţa în curtea casei respective. „Se plimba cu două prietene pe stradă, era ora opt seara, iar la un moment dat, cei doi l-au tras în curte şi i-au reproşat că el este cu două fete şi nepotul lor cu niciuna şi au început să îl lovească”, povesteşte tatăl copilului.

Următoarele ore au fost un chin pentru tânăr, care s-a trezit că i-a fost luat telefonul mobil şi era ameninţat cu o secure, fiind lovit de mai multe ori cu pumnul. „M-au lovit peste faţă cu pumnul, mi-au tăiat tricoul cu securea şi o ţineau deaspupra mâinii mele şi spuneau că îmi taie degetele”, a povestit tânărul. Dezorientat, acesta nici nu înţelegea prea bine ce şi de ce i se întâmplau toate acele lucruri. Apoi, spre miezul nopții, după aproape patru ore de captivitate tânărul și-a păcălit răpitori, spunându-le că vrea să meargă până afară să-și facă nevoile personale. Văzându-se în curte acesta a luat-o la fugă și nu s-a mai oprit până nu a ajuns la tatăl său, căruia i-a spus dintr-o suflare experiența cumplită.

Tatăl copilului a sunat la 112 cerând ajutorul polițiștilor, însă acesta spune că de la miezul nopții până dimineață nici un polițist nu a intervenit s-au luat legătura cu el. Duminică dimineață, bărbatul a venit singur cu copilul la spital. “La 112 mi-au spus că sunt două echipaje, care erau plecate la alte cazuri și să ne calmăm și să ne liniștim”, a spus bărbatul.

Mai multe echipaje de poliție s-au deplasat, duminică dimineață, atât la secția de pediatrie unde a ajuns copilul cu tatăl său, cat și la domiciliul celor doi bărbați acuzați că l-ar fi sechestrat pe minor. „Politiştii din cadrul IPJ Botoşani efectuează verificări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, iar în funcţie de rezultate se vor dispune măsuri. Legat de modul de intervenție, conducerea Inspectoratului a dispus efectuarea de verificări prin intermediul Biroului Control Intern, iar la finalizarea acestora vom informa opinia publică cu privire la măsurile luate”, a precizat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
8.7 ° C
12.7 °
7.8 °
70 %
2.4kmh
23 %
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
24 °
mar
24 °
mie
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...