sâmbătă, ianuarie 10, 2026
AcasăLocal BTFemeie accidentată şi amendată

Femeie accidentată şi amendată

O femeie din Botoşani a ajuns să fie accidentată şi ulterior amendată după ce a căzut din picioare, în timp ce traversa strada. Incidentul a avut loc luni seară, pe Bulevardul Mihai Eminescu, în apropiere de Botoşani Shopping Center, unde femeia, în vârstă de 40 de ani, a încercat să traverseze strada, însă la câteva zeci de metri de trecerea de pietoni amenajată în apropiere.

Din cauza stării avansate de ebrietate în care era, aceasta s-a dezechilibrat şi a căzut pe şosea, lovindu-se la cap. La faţa locului au ajuns, în scurt timp, o ambulanţă şi două echipaje de poliţie, femeia fiind preluată de cadrele medicale. „Femeia a suferit câteva escoriaţii şi contuzii. A fost transportată la spital pentru investigaţii medicale, însă era în stare stabilă”, a spus un asistent din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani.

Deşi rănită, aceasta s-a ales şi cu o sancţiune din partea poliţiei. „Persoana a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 290 de lei pentru traversarea neregulamentară a unui drum public prin loc nepermis”, a precizat Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
-6.6 ° C
-4.4 °
-8.9 °
69 %
0.7kmh
23 %
S
-3 °
D
-4 °
lun
-2 °
mar
-1 °
mie
-3 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă tot nu se repară singură, se poate renunța la semnalizare.

EDITORIAL

Bugetul e costeliv rău de tot, dar asta nu înseamnă că băieții aflați la butoane iau măsurile care se impun cu adevărat. E drept,...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...