sâmbătă, iulie 5, 2025
AcasăLocal BTDirecția Agricolă este în doliu

Direcția Agricolă este în doliu

Direcția Județeană pentru Agricultură (DAJ) Botoșani este în doliu.

Madlena Ciocan, unul dintre specialiștii care și-au dedicat toată viața agriculturii botoșănene, a trecut la cele sfinte la sfârșitul săptămânii trecute. „Madlena a fost omul care și-a dedicat întreaga viață familiei și serviciului. 37 de ani, din 1972 și până când s-a pensionat, în 2009, ea a lucrat doar în cadrul Direcției Agricole. O viață de om pusă în slujba agriculturii botoșănene. Ea va rămâne în amintirea noastră ca un om sufletist, un exemplu de muncă, devotament și colegialitate. Îi aducem un pios și binemeritat omagiu”, a declarat, cu lacrimi în ochi, Cristian Delibaș, directorul DAJ Botoșani.

Dumnezeu să o ierte și să o odihnească în pace!

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
16.6 ° C
16.6 °
16.6 °
75 %
4kmh
99 %
S
28 °
D
31 °
lun
36 °
mar
36 °
mie
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O imagine cât o mie de cuvinte pentru viteza pe calea ferată, mai ales cea din judeţul Botoşani.  

EDITORIAL

Nu știu alții cum sunt, dar eu când aud de reforme bugetare, simt că m-a pălit o ciocănitoare-n ceafă. Și asta pentru că în...

EPIGRAMA ZILEI

Doamna, o femeie fină În șoaptă a replicat Că și piatra masculină Tare s-a ... muiat!   -Dumitru MONACU  

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...