miercuri, iulie 2, 2025
AcasăLocal BTOameni evacuați din calea apelor

Oameni evacuați din calea apelor

Ca urmare a creșterii nivelului râului Prut la intrarea în țară, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) a început, preventiv, acțiunea de evacuare a locuitorilor din satul Baranca, comuna Hudești.

„Este vorba de 47 adulți și 34 copii. Persoanele evacuate vor locui fie în casele proprietate, construite după inundaţiile din 2008 într-o zonă fără risc, fie la rude. O singură persoană care era în autoizolare la domiciliu, a fost carantinată instituționalizat”, a precizat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul ISU Botoșani.

În cursul zilei de ieri, ajutaţi de pompierii militari și de membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Hudești, oamenii și-au urcat în pod bunurile materiale și au dus animalele în zone sigure.

La acțiunile de evacuare intervin 24 de pompieri militari și voluntari din Hudești.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
15.6 ° C
16.6 °
15.5 °
60 %
2.2kmh
0 %
mar
16 °
mie
29 °
J
30 °
vin
32 °
S
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Patriotismul ajunge şi la tarabă. Că nu orice roşie vine de pe ogoarele patriei.

EDITORIAL

Ani întregi botoșănenii s-au tot plâns de bicicliștii de pe Pietonalul Unirii și, de parcă bicicliștii nu erau de ajuns, în peisaj au apărut...

EPIGRAMA ZILEI

„E lung pământul, ba e lat”- A scris Coșbuc despre toloacă Și uite-așa i-a conturat Pe Klaus și Șoșoacă... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...