spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTTânăra care a bătut un poliţist va sta 30 de zile în...

Tânăra care a bătut un poliţist va sta 30 de zile în arest

Femeia de 30 de ani din Botoșani care a lovit cu pumnul în față un polițist va sta după gratii timp de 30 de zile. Ea a primit, luni seară, un mandat de arestare preventivă emis de Judecătoria Botoșani, sub aspectul comiterii infracțiunii de ultraj.

Măsura a fost luată după ce, duminică, botoșăneanca ar fi lovit un agent de poliție, în timp ce acesta se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Oamenii legii interveneau după o sesizare prin 112 privind o petrecere prelungită într-un apartament, care deranjează vecinii. Era aproape ora 6.00 când polițitșii au ajuns la fața locului.

Tânăra de 30 de ani, care nu era proprietara apartamentului la care a fost solicitată intervenția polițiștilor, a făcut scandal și nu s-a supus solicitării acestora de a înmâna documentele de identitate.

În momentul în care i s-a adus la cunoștință că urmează să fie condusă la sediul poliției a devenit recalcitrantă si agresivă cu forțele de ordine, pulverizând cu spray pentru insecte înspre aceștia, iar în timpul imobilizării, aceasta a lovit agentul de poliție cu pumnul, în zona feței.

Solutia Judecătoriei Botoșani:

Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani în dosarul nr. 2686/P/2020. În temeiul art. 226 alin. 1 şi 2 Cod de procedură penală, cu referire la art. 202 alin. 1 şi 3, alin. 4 lit. e Cod procedură penală şi art. 223 alin. 2 Cod de procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatei I. OTILIA-ELENA, cercetată pentru săvârşirea unei infracţiuni de „ultraj”, prev. de art. 257 alin. 1 şi 4 Cod penal raportat la art. 193 alin. 2 Cod penal, pe o perioada de 30 de zile, cu începere de la data 06.07.2020 până la data de 04.08.2020, inclusiv. În baza art. 230 alin.1 Cod procedură penală dispune emiterea mandatului de arestare preventivă a inculpatei I.Otilia Elena. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpată şi de la comunicare pentru reprezentantul Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
15.8 ° C
16.6 °
15.6 °
79 %
1.7kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...