spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăLocal BTOfițer ghinionist la Penitenciar

Ofițer ghinionist la Penitenciar

Angajat al penitenciarului diagnosticat cu Covid19

Ghinion teribil pentru un angajat al Penitenciarului Botoşani. După ce a stat două săptămâni în izolare pe timpul stării de urgenţă, un ofiţer din cadrul unităţii de detenţie a fost diagnosticat cu Covid19 şi va sta iar izolat. Ofiţerul a fost depistat pozitiv în weekend, după ce, la finele săptămânii trecute, a început să manifeste simptome digestive, specifice acestei afecţiuni. După două zile acesta a decis să se prezinte la spital, unde a fost internat şi testat. Între timp, însă, bărbatul nu a mai avut niciun simptom aşa că a cerut să nu fie internat, fapt permis de lege, astfel că, în prezent, ofiţerul se află la domiciliu, urmând a fi testat la zece zile după diagnosticare.
Conform Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), angajatul depistat cu Covid-19 a exercitat atribuţii de serviciu în sectorul educaţie şi asistenţă psihosocială şi a purtat în permanenţă echipament de protecţie. De asemenea, ANP a precizat că activităţile de reintegrare socială se realizează, în acest context epidemiologic, cu respectarea distanţei de siguranţă şi cu portul obligatoriu al echipamentului de protecţie, atât de către angajaţi, cât şi de către persoanele private de libertate.
Reprezentanţii penitenciarului au informat Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Botoşani cu privire la acest caz, urmând a fi demarată ancheta epidemiologică. Din primele verificări, interacţiunea angajatului cu persoanele custodiate a fost redusă, riscul epidemiologic pentru această categorie fiind limitat.

Două noi cazuri de îmbolnăvire înregistrate la Botoşani

În ultimele 24 de ore, potrivit DSP, la nivelul judeţului Botoşani, au fost diagnosticate cu noul coronavirus încă două persoane, bilanţul ajungând, ieri, la 1.078 de botoşăneni infectaţi cu SARS-CoV-2.
Până ieri, pe teritoriul României, au fost confirmate 32.948 de cazuri de Covid-19. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 413 cazuri noi, la 6.655 de teste efectuate, cu aproximativ 2.000 mai puţine decât în ziua precedentă.
Dintre persoanele confirmate pozitiv, 23.552 au fost externate, dintre care 21.692 de pacienţi vindecaţi şi 1.860 de pacienţi asimptomatici, externaţi la 10 zile după depistare. Totodată, până în prezent, 573 de pacienţi cu test pozitiv au fost externaţi la cerere.
Până ieri, 1.901 persoane diagnosticate cu Covid19 şi-au pierdut viaţa, 79 dintre acestea fiind din Botoşani.
La ATI, în acest moment, sunt internaţi 235 de pacienţi.

CASETA:
TELEFOANE UTILE ÎN CONTEXTUL PANDEMIEI DE CORONAVIRUS

– Persoanele din municipiul Botoşani izolate la domiciliu care nu au aparţinători care să le asigure aprovizionarea cu alimente, medicamente şi bunuri – 0231/502200 sau 0372/316724.
– Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei Botoşani: 0231/508.155
– Cazurile de persoane care încalcă izolarea sau carantina pot fi reclamate la 112
– Număr naţional Telverde informaţii despre coronavirus, nu pentru urgenţe – 0800.800.358
– Cadrele didactice, elevii, părinţii care doresc în această perioadă consiliere gratuită – 0771.141.767 şi 0771.141.750 (sau pot scrie specialiştilor la adresa de e-mail proactaedu@gmail.com)

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
22.7 ° C
22.7 °
22.1 °
44 %
3.9kmh
98 %
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...