spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTPsiholog botoșănean declarat incompatibil de ANI

Psiholog botoșănean declarat incompatibil de ANI

Un funcționar public din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Botoșani a fost declarat incompatibil de către Agenția Națională de Integritate (ANI).

Potrivit unui comunicat ANI, în perioada 2014 – 2020, aceasta „a deţinut şi exercitat simultan funcţia publică de consilier în cadrul Consiliului Judeţean Botoşani – Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi funcţia de psiholog cu drept de liberă practică în cadrul unui cabinet individual, încălcând astfel dispoziţiile art. 96, alin. (1) din Legea nr. 161/2003” (n.r. – legea privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei). Articolul invocat prevede: „Funcţionarii publici, funcţionarii publici parlamentari şi funcţionarii publici cu statut special pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice, al creaţiei literar-artistice. Funcţionarii publici, funcţionarii publici parlamentari şi funcţionarii publici cu statut special pot exercita funcţii în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate ca funcţionar public, funcţionar public parlamentar sau funcţionar public cu statut special, potrivit fişei postului”.

Potrivit ANI, persoana faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Încetarea mandatului și constatarea definitivă a incompatibilității se va face de către instanța de judecată, consilierul în cauză având posibilitatea de a contesta decizia ANI.

Până în acest moment nu am primit raportul de evaluare a incompatibilității întocmit de ANI. Dacă după primirea acestui raport colega noastră nu va prezenta dovada contestării în instanță vom declanșa procedura disciplinară”, a declarat Dan Șlincu, directorul DGASPC Botoșani.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
18.8 ° C
18.9 °
18.6 °
53 %
4.6kmh
100 %
sâm
17 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...