spot_img
duminică, mai 5, 2024
AcasăLocal BTMigranţi sudanezi blocaţi la graniţă din cauza Covid19

Migranţi sudanezi blocaţi la graniţă din cauza Covid19

Autorităţile botoşănene au parte de o situaţie aparte, după ce trei cetăţeni de naţionalitate sudaneză au rămas blocaţi între graniţele Ucrainei şi României.

Trei persoane de naţionalitate sudaneză au fost depistate, în cursul zilei de luni, în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera de stat în România. Poliţiştii de frontieră botoşăneni au reuşit să îi intercepteze la timp şi, conform procedurilor, aceştia ar fi trebuit întorşi în ţara din care încercau să treacă înspre România, respectiv Ucraina. Doar că cei de la Poliţia de Frontieră s-au văzut puşi într-o situaţie ciudată, după ce omologii ucrainieni au refuzat să îi primească pe cei trei sudanezi, motivul fiind unul adaptat acestei perioade şi anume că cei trei nu aveau testarea pentru Covid19 şi din acest motiv nu puteau fi lăsaţi pe teritoriul Ucrainei, deşi tocmai de acolo fuseseră surprinşi intrând în România.

Pe moment, aceştia au fost cazaţi într-un spaţiu special şi testaţi de o echipă a DSP Botoșani. „Cei trei vor fi testaţi şi ulterior, după sosirea rezultatelor, vor fi trimişi în Ucraina, aşa cum prevăd tratatele bilaterale”, a precizat Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
20.6 ° C
21 °
20.5 °
42 %
2.4kmh
95 %
Dum
22 °
lun
25 °
mar
26 °
mie
14 °
joi
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...