joi, august 21, 2025
AcasăLocal BTConcurs de pescuit pentru salvatorii de vieţi

Concurs de pescuit pentru salvatorii de vieţi

Mai mulţi angajaţi ai Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) au participat, marţi dimineaţă, la un concurs inedit, organizat de sindicatul instituţiei.

Ediţia a şasea a competiţiei „Cupa Ambulanţa la Pescuit Sportiv” s-a organizat pe malul unui iaz din judeţul Botoşani, unde au luat parte peste 20 de concurenţi, angajaţi de la SJA Botoşani. „A fost o ieşire de care cu toţii aveam nevoie. A fost, poate pentru mulţi dintre noi, primul moment de relaxare după perioada extrem de solicitantă din timpul pandemiei. S-a muncit într-un ritm infernal, iar acest concurs a fost un motiv de destindere, în primul rând”, a spus Cristi Calimandriuc, liderul sindicatului Ambulanţa.

La final, cei mai norocoşi au primit şi cupe din partea organizatorilor. Astfel, locul I a fost ocupat de Mihai Hriţcu, de la Ambulanţa Truşeşti, care a însumat capturi de 4,1 kilograme. De asmenea, acesta a câştigat şi premiul pentru cea mai mare captură, un peşte de 2,2 kilograme. Locul II a fost ocupat de Ionel Iurieţ, câştigătorul de anul trecut, care de această dată a prins doar 700 de grame de peşte, iar ultimul loc pe podium a fost împărţit de Necolae Caliniuc şi Sorin Cremene, cu câte 300 de grame de capturi.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
29.5 ° C
30 °
29.4 °
30 %
4.1kmh
37 %
J
31 °
vin
29 °
S
25 °
D
20 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Aşa se vine sau se pleacă în străinătate. Cu pachete care nu ar avea nicio şansă să încapă la avion.

EDITORIAL

Știrea conform căreia parcul de la ieșirea din Botoșani către Suceava (Aventura Park) a fost vandalizat m-a făcut să merg la fața locului ca...

EPIGRAMA ZILEI

De-aproape vreo 30 de ani, Ai noștri din străinătate Ca să câștige mai mulți bani, Sparg norme dar și ... bancomate!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...