spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTFestivalul Ideo Ideis ajunge la Botoşani

Festivalul Ideo Ideis ajunge la Botoşani

Festivalul Ideo Ideis, ajuns în acest an la a 15-a ediţie, se mută în oraşele trupelor de teatru selectate în program. Organizarea din acest an a festivalului este impusă de epidemia de coronavirus, însă evenimentul are aceeaşi misiune – să facă auzită vocea tinerilor.

Nu vrem să-i pregătim pe adolescenţi pentru un posibil viitor. Vrem ca vocea lor să înceapă să fie auzită acum şi să contribuie la un prezent mai onest. Ne oferim să fim megafonul prin care îşi strigă nemulţumirile la unison şi să stăm umăr la umăr cu ei în primele rânduri”, a declarat Oana Furdea, directorul Ideo Ideis.

În acest an, festivalul are loc în perioada 5 – 9 august în nouă oraşe din ţară: Alexandria, Baia Mare, Botoşani, Bucureşti, Buzău, Câmpina, Roman, Sibiu şi Timişoara.

Festivalul Ideo Ideis a fost organizat, de regulă, în Alexandria, însă actualul context epidemiologic a impus noi reguli. Ideo Ideis pleacă astfel în caravană şi duce câte o capsulă a festivalului în nouă oraşe din ţară.

Organizatorii au limitat numărul de persoane dintr-o trupă sau numărul de participanţi individuali, astfel încât să nu fie grupuri mai mari de 15 persoane, care se vor întâlni exclusiv în aer liber, păstrând distanţarea fizică.

Toate activităţile în spaţii închise au fost eliminate din programul festivalului, o parte dintre ele urmând să fie înlocuite cu transmisii live.

Festivalul de anul acesta va implica participarea a aproximativ 450 de persoane: 200 de adolescenţi, din trupe sau participanţi individuali, 30 de traineri şi mentori, tot atâţia artişti invitaţi şi o echipă de organizare compusă tot din 30 de oameni, la care se adaugă voluntarii şi partenerii evenimentului.

Motto-ul ediţiei de anul acesta a Ideo Ideis este „Suntem datori cu o revoluţie”. Tinerii au fost încurajaţi să spună ce înseamnă schimbarea pentru ei, prin mesaje transmise organizatorilor.

Din 2006 până în prezent, 3.000 de adolescenţi au participat la Ideo Ideis şi cărora Alexandria le-a devenit o a doua casă pentru o săptămână.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
14.5 ° C
14.6 °
9.9 °
61 %
0.8kmh
100 %
joi
23 °
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oamenii se pregătesc, se vede că vin sărbătorile.

EDITORIAL

Eliminarea din cărțile Primăriei pe motive de incompatibilitate a medicului Cîrstoiu este doar praful în ochi pe care Ciolacu și ai lui ni l-au...

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...