spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăLocal BTMoarte cumplită în propria curte

Moarte cumplită în propria curte

Un bărbat din judeţ a fost găsit fără suflare de familie, ieri dimineaţă, în curtea casei.

Tragedia a avut loc într-un sat din comuna Leorda, cei care au anunţat serviciul 112 fiind chiar membrii familiei. Bărbatul, în vârstă de 75 de ani, s-a trezit la primele ore ale dimineţii, a luat micul dejun cu familia, după care a ieşit în grădina casei pentru a face ceva treabă. După aproape o oră, rudele au observat că bărbatul nu mai venea în casă şi au ieşit să vadă ce se întâmplă, moment în care au făcut descoperirea macabră. Bărbatul zăcea nemişcat, căzut cu faţa în jos, cu capul lângă un bolovan cu forme ascuţite.

O ambulanţă cu medic s-a deplasat la faţa locului, însă, din păcate decesul survenise cu cel puţin 30-40 de minute înainte de sosirea cadrelor medicale, bărbatul prezentând o lovitură puternică în zona capului. „La sosirea noastră deja erau prezente lividităţi pe trupul persoanei. Au fost declanşate procedurile specifice în astfel de situaţii, însă nu s-a putut face nimic, fiind constatat decesul”, a precizat medicul Andreea Stărică, din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani.

Cazul a intrat şi în atenţia Poliţiei, care a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, oamenii legii solicitând efectuarea unei autopsii pentru a se stabili cu exactitate cauzele morţii.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
16.6 ° C
16.6 °
12.7 °
62 %
0.8kmh
100 %
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...