spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTLiceul cu Program Sportiv va avea grupuri sanitare renovate

Liceul cu Program Sportiv va avea grupuri sanitare renovate

Liceul cu Program Sportiv Botoşani a fost desemnat câştigător în cadrul campaniei „Domestos susţine igiena în şcoli”, derulată de Domestos, în parteneriat cu Crucea Roșie Română. Dintre cele 88 de școli înscrise, Crucea Roșie Română a ales ca liceul botoşănean să beneficieze de modernizarea grupurilor sanitare.

Acest liceu botoşănean a fost dat în folosință în anul 1995 și are 870 de elevi, repartizați în 38 de clase, de la clasa 0 până la ultimul an de liceu. Activitatea cadrelor didactice şi elevilor este redată cel mai bine de cele aproximativ 2.000 de medalii în competiții sportive naționale și internaționale, dar şi de cei peste 150 de sportivi care au jucat sub culorile României în loturi naționale de juniori.

Siguranța elevilor noștri este o chestiune care ne preocupă constant. Din acest motiv ne-am înscris în acest proiect și suntem bucuroși că unitatea școlară va beneficia de renovarea grupurilor sanitare. Este un pas esențial pe măsură ce ne apropiem de momentul în care copiii se vor reîntoarce la cursuri: îi vom putea întâmpina în condiții optime”, a declarat profesorul Ioan Huncă, directorul Liceului cu Program Sportiv.

În plus, 25 de unități de învățământ din întreaga țară vor beneficia de kituri cu produse de dezinfectare și igienizare oferite de Domestos.

Ne pasă de viitorul elevilor din România și ne dorim ca întoarcerea lor la școală să  se realizeze în siguranță, din punct de vedere igienic, fără nicio excepție. În 2020, încă mai există  școli cu toalete în curte, unde elevii sunt forțați să iasă în frig și le este refuzat dreptul la decență și igienă. Prin eforturile noastre ne dorim să ne putem mândri cu o Românie în care toți elevii au acces la toalete curate. De aceea, de peste 5 ani susținem unitățile de învățământ și igiena în școli. Acum, cu atât mai mult, în contextul COVID-19, eforturile noastre sunt concentrate pentru asigurarea de condiții optime de igienă și siguranță a copiilor”, a declarat Camelia Pop, Brand Manager Domestos & Savo Unilever South Central Europe.

Reprezentanţii Crucii Roşii Române analizează periodic înscrierile în campanie și le este ușor să aleagă o singură școală pe trimestru care beneficiază de construirea sau renovarea grupurilor sanitare. „E trist și îngrijorător că sunt atât de multe școli cu igienă precară în România și că încă ne confruntăm cu situații unde există toalete în curtea școlii. Continuați să ne semnalați problemele școlilor pe care le cunoașteți și înscrieți-le în campanie pentru a oferi copiilor dreptul la toalete curate!”, a declarat Ioan Silviu Lefter, directorul general al Crucii Roșii Române.

Înscrierile în campania ”Domestos susține igiena în școli” continuă pe site-ul campaniei pentru toate cele 3 categorii din concurs – construirea unui grup sanitar, acolo unde acesta este în curte, renovarea și modernizarea toaletelor sau acces la kituri de produse necesare pentru întreținere, curățare și igienizare, atât de importante în general, dar cu atât mai mult în contextul riscului de îmbolnăvire de COVID-19. Până în prezent, au fost făcute 356 de înscrieri valide în toate cele trei categorii.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
17 ° C
19.8 °
16.6 °
44 %
5.2kmh
27 %
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...