joi, iulie 3, 2025
AcasăLocal BTAccident terminat într-un lan de floarea soarelui

Accident terminat într-un lan de floarea soarelui

Un tânăr de 20 de ani a ajuns cu mașina, o Dacia Duster, într-un lan de floarea soarelui, după ce a provocat un accident în care au fost avariate trei autoturisme.

Incidentul a avut loc joi după-amiază, în dreptul localității Unțeni în momentul în care un autoturism Dacia Duster, condus de un tânăr de 20 de ani, se îndrepta dinspre Ungureni spre Botoșani. La un moment dat, un autoturism marca Mercedes, care rula în fața acestuia pe același sens de mers a frânat,la fel ca și o autoutilitară care se deplasa în aceeași direcție.

Tânărul nu a mai apucat să frâneze, lovind în spate prima mașină din fața lui, după care aceasta a ricoșat în celălalt-mașină. În speranța de a evita impactul, șoferul Duster-unui a tras de volan, mașina sa ajungând într-un lan de floarea soarelui de pe marginea drumului. La fața locului au ajuns mai multe echipaje de poliție, dar și două ambulanțe pentru a acorda îngrijiri medicale celor din mașini. Din fericire, nimeni nu a fost rănit grav, două persoane primind îngrijiri medicale la fața locului, fără a fi transportate la spital. CAzul a ajuns în atenția polițiștilor, care au demarat o anchetă. “Șoferul vinovat urmează a fi sancționat pentru nerespectarea distanței în trafic”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
18.7 ° C
18.8 °
16.6 °
74 %
1.8kmh
0 %
J
32 °
vin
32 °
S
25 °
D
30 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Siguranţa la locul de muncă este prioritară, chiar dacă lucrezi în curtea celui mai mare spital.  

EDITORIAL

Se spune adesea că omul sfințește locul. Se mai spune, mai nou și pe un ton exasperat, că dacă am avea măcar un Ilie...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbatul prins în flagrant Cu bărbăția fermă Era container ambulant La o bancă de spermă…   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Happy Cinema te invită să descoperi o lună plină de experiențe cinematografice memorabile! Iulie aduce un program variat și captivant, gândit pentru toate gusturile...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...