spot_img
marți, decembrie 9, 2025
AcasăLocal BTZece străzi din municipiu reabilitate prin Compania Națională de Investiții

Zece străzi din municipiu reabilitate prin Compania Națională de Investiții

Primăria  Botoșani a înaintat Companiei Naționale de Investiții (CNI) documentația în vederea promovării unor investiții pentru reabilitarea și modernizarea a 10 străzi din Botoșani.

Pe lista investițiilor se numără străzile Alexandru cel Bun, Crinilor, Humăriei, I.L. Caragiale, Iuliu Maniu, Mărăști, Muncel, Popăuți, Poșta Veche și Aleea Gheorghe Hasnaș din municipiu.

„Spre deosebire de perioada guvernării PSD, când, cu o singură excepție, toate proiectele de reabilitare a străzilor orașului înaintate la CNI de municipalitatea botoșăneană au fost respinse, de această dată primarul Flutur este convins că investițiile propuse către CNI vor fi tratate profesionist, adică vor fi aprobate, finanțate și realizate”, se menționează într-un comunicat de presă emis de Cabinetul primarului municipiului Botoșani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
4.5 ° C
5.6 °
2.8 °
96 %
1.7kmh
100 %
mar
7 °
mie
8 °
J
12 °
vin
11 °
S
8 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Sunt șoferi care chiar știu să-și aleagă locul de parcare.

EDITORIAL

Asistăm astăzi și în plan național dar și internațional la o inflație de lideri iresponsabili, năuci de cap, obsedați de putere și atât. Priviți...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...