spot_img
marți, aprilie 30, 2024
AcasăLocal BTInteres în scădere pentru aprozarul virtual

Interes în scădere pentru aprozarul virtual

♦ După ce s-a ridicat starea de urgență, dar mai ales după ce au intrat în vigoare măsurile de relaxare, botoșănenii au început să prefere din nou magazinele fizice.

Gândit inițial ca o platformă care să vină în sprijinul producătorilor agricoli locali în perioada de pandemie, „aprozarul virtual”, promovat de către Direcția pentru Agricultură Județeană (DAJ) Botoșani, poate fi în continuare o soluție pentru comerț modern și foarte sigur. Problema mare e că botoșănenii, după ce s-a ridicat starea de urgență și mai ales după ce au intrat în vigoare măsurile de relaxare, au început să prefere din nou magazinele fizice. Situația este oarecum similară cu cea de la instituțiile publice. Acolo, deși sunt metode alternative de comunicare online sau letric, oamenii preferă să se înghesuie la ghișee.

„Platforma online www.produsinbotosani.ro și pagina de facebook Produsinbotosani sunt operaționale cu acei producători înregistrați inițial. Acum are o rată mai mică de accesare din cauza modului în care a fost înțeleasă relaxarea la nivelul județului. Trebuie să admitem că lumea preferă comerțul tradițional, cel fizic. Noi vom continua să promovăm ideea și recomandăm botoșănenilor să aibă încredere în comerțul online, pentru că pandemia nu a trecut încă”, a declarat Cristian Delibaș, directorul DAJ Botoșani.

„Noi girăm un comerț autorizat, fiscalizat”

Acesta susține că dezvoltatorul va încerca să o îmbunătățească, iar dacă lumea se va îndrepta mai mult spre ea, în viitorul apropiat vor fi mai mulți producători locali înregistrați pe platformă. Asta deoarece aceștia vor fi seduși de ideea de a scurta lanțul de distribuție și implicit costurile. „Acum avem producători de panificație, carne, lactate, dulceață, miere, legumicultori. Noi am impus ca producătorii să aibă autorizații și certificate sanitar-veterinare. Noi girăm un comerț autorizat, fiscalizat. Am văzut că au apărut tot felul de grupuri pe Facebook. Sunt bune, nu zice nimeni nimic, dar tocmai asta este diferența între ceea ce am făcut noi și ceilalți. Vrem să dăm și garanții cumpărătorilor”, a mai spus Delibaș.

În ciuda faptului că după sărbători comenzile au mai scăzut pe platformă, Cristian Delibaș este optimist. Oficialul speră ca lucrurile să revină ușor într-un trend crescător. Acesta a subliniat că responsabilitatea modului în care răspund producătorii la comenzi le aparține acestora, DAJ doar implementând o idee prin care să le faciliteze accesul pe piață. „Noi am încercat să-i promovăm, să aducem produsele locale cât mai aproape de consumatori. Acum și ei trebuie să fie serioși să onoreze comenzile, pentru că dacă ignoră sau tratează superficial anumiți clienți își fac rău și indirect îi afectează și pe cei care sunt corecți”, a conchis directorul DAJ.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
20.6 ° C
21.6 °
20.5 °
45 %
4.3kmh
1 %
mar
18 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °
sâm
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Încă e bine, faza următoare e că dispar și camerele de luat vederi.

EDITORIAL

Nu e prima dată când pomenesc de Cănuță-om sucit, acel personaj aparent inventat de Caragiale, dar cât se poate de reprezentativ pentru spațiul mioritic....

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...