spot_img
marți, mai 7, 2024
AcasăLocal BTTânăr accidentat grav la locul de muncă

Tânăr accidentat grav la locul de muncă

Un tânăr de 23 de ani, din judeţul Botoșani, a ajuns de urgență la spital, după un accident de muncă. Acesta a căzut de la o înălțime de aproximativ nouă metri. Tânărul este angajat al unei firme care lucra la acoperișul unei grădiniţe din municipiul Câmpulung Moldovenesc.

Incidentul a avut loc miercuri, când tânărul se afla pe o schelă. La un moment dat, din neatenție, a călcat greșit și a căzut în gol de la 8-9 metri. La fața locului a fost solicitată o ambulanță, care l-a transportat la Spitalul Câmpulung Moldovenesc. Acolo, în urma investigațiilor medicale, s-a stabilit că prezintă fracturi la nivelul brațului drept și piciorului stâng, fiindu-i acordate îngrijiri medicale.

potrivit anchetei inspectorilor de muncă, tânărul era angajat cu acte în regulă. Acesta fusese instruit cu privire la măsurile de securitate și sănătate în muncă. Polițiștii au demarat o anchetă în acest caz. Ei au întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări privind infracțiunile de „neluare a măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”, „nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” și „vătămare corporală”.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
14.4 ° C
16.6 °
13.9 °
65 %
2.1kmh
83 %
mar
24 °
mie
15 °
joi
17 °
vin
19 °
sâm
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Ca să mai speri că niște vrăji îți pot umple rezervorul, trebuie să începi cu pași mici.

EDITORIAL

Majoritatea covârșitoare a creștinilor din România au serbat ieri și azi Învierea Domnului. Stabilirea datei pascale e complicată datorită utilizării unor calendare diferite în...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...