spot_img
sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăPrima PaginăParadoxuri în lupta cu Covid la Botoşani

Paradoxuri în lupta cu Covid la Botoşani

♦ În doar câteva zile Botoşaniul a înregistrat cifre contradictorii în privinţa numărului de noi cazuri de Covid 19
♦ La finalul săptămânii trecute a fost înregistrat cel mai mare număr de diagnosticări, în timp ce ieri Botoşaniul a avut cele mai puţine noi cazuri din ţară

Botoşaniul a avut parte de paradoxuri în lupta cu Covid în acest weekend. Astfel, dacă vineri au fost semnalate cele mai multe cazuri în 24 de ore în ultimele trei luni, ieri, Botoşaniul a avut cele mai puţine raportate pe ţară.

Potrivit datelor furnizate de Direcţia de Sănătate Publică (DSP), vineri, nu mai puţin de 19 persoane au fost diagnosticate cu noul coronavirus, la nivelul judeţului Botoşani. Ultima dată când DSP a raportat 20 de cazuri noi într-o zi a fost pe 18 iunie. De atunci şi până vineri media de cazuri noi a fost de şase-şapte cazuri zilnic.

Ieri, însă, Botoşaniul a fost la polul opus, fiind judeţul cu cele mai puţine cazuri din ţară în ultimele 24 de ore. Astfel, din totalul de 1.109 cazuri la nivel naţional, la Botoşani au fost raportaţi doar doi noi bolnavi de Covid19.

Bilanţul persoanelor infectate s-a ridicat la 1.430, ieri, la nivelul judeţului Botoşani. În ultimele 24 de ore au fost prelucrate aproape 200 de probe prelevate de la bolnavi suspecţi. Numărul cazurilor active în prezent a crescut la 113, iar incidenţa infectărilor per mia de locuitori este 0,21, la nivelul întregului judeţ.

Trei localităţi din judeţ au depăşit cota de 1 la mie, respectiv Curteşti, Leorda şi Truşeşti.

Până ieri DSP a centralizat 100 de decese în rândul botoşănenilor infectaţi cu Sars-CoV-2.

Botoşaniul a coborât, sâmbătă, pe locul 29 la nivel naţional în privinţa numărului de infectări.

Explozie de cazuri în capitală

Cele mai mari creşteri ale cazurilor noi de Covid-19 în ultimele 24 de ore s-au produs în Bucureşti (232), Bihor (69), Prahova (58), Iaşi (55), Timiş (48) şi Bacău (47). Cele mai puţine au fost înregistrate în Botoşani (2), Teleorman (4), Harghita (4) şi Argeş (5).

Până ieri, pe teritoriul României, numărul total al persoanelor infectate cu coronavirus, de la începutul pandemiei, este de 103.495. Totodată, în urma testelor efectuate la nivel naţional, au fost înregistrate 1.109 cazuri noi şi 36 de decese noi.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu Covid-19 este de 7.052. Dintre acestea, 465 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 2.081.644 de teste. Dintre acestea 14.784 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 8.978 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 5.806 la cerere.

10.835 de persoane confirmate cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu. 5.780 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 37.409 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află cinci persoane.

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
14 ° C
14.6 °
13.8 °
54 %
2.2kmh
85 %
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
24 °
mar
24 °
mie
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...