spot_img
sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăLocal BTVal de controale anti-Covid în piețe, pe terase și în magazine

Val de controale anti-Covid în piețe, pe terase și în magazine

În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni, cu sprijinul polițiștilor locali, polițiștilor de frontieră și a jandarmilor, au organizat șapte acțiuni punctuale de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Sars-Cov2. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), au fost verificate 49 de societăți comerciale și aproximativ 50 de mijloace de transport, iar pentru abaterile constatate au fost aplicate 45 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 19.000 de lei.

„Sancțiunile au fost aplicate în principal pentru neportul măștii de protecție în spații închise, în mijloacele de transport și în zonele în care a fost instituită această obligație. Totodată, au fost aplicate sancțiuni și pentru alte abateri cum ar fi tulburarea liniștii și ordinii publice, comerț ilicit sau alte fapte ilegale de natură economică”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoșani. De altfel, mare parte dintre sancțiuni au fost aplicate în Piața centrală a municipiului, celor care au fost surprinși la cumpărături fără mască.

Portul măştii este obligatoriu în zone aglomerate 

De la începutul lunii august, purtarea măştii de protecţie astfel încât să acopere nasul şi gura este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spaţiile publice deschise, cum ar fi pieţele agroalimentare, târgurile, oboarele, târgurile auto constituite la nivelul judeţului Botoşani, pe întreg intervalul orar de desfăşurare. Această obligativitate a fost instituită și pentru zonele de aşteptare  din staţiile de autobuz sau peroanele din gări.

Totodată, potrivit Legii 55 din 2020, adoptată în 15 mai a.c., privind instituirea măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, dar și hotărârii de Guvern nr. 476 din 16 iunie a.c. pentru prelungirea stării de alertă, în spațiile publice închise, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție. Nerespectarea acestei măsuri se sancționează cu amendă cuprinsă între 500 lei – 2.500 lei.

„Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur. Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus”, a adăugat Delia Nenișcu.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
20.6 ° C
21 °
20.5 °
40 %
4kmh
5 %
sâm
18 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
24 °
mie
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...