spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTLiviu Axinte – „Sunt mulţi colegi care vor să se pensioneze”

Liviu Axinte – „Sunt mulţi colegi care vor să se pensioneze”

Mai multe cadre didactice botoşănene se gândesc serios la pensionare. Plecând de la modul avantajos de calcul al pensiei, aplicabil până la finele acestui an, dar şi de la pericolul generat de criza pandemică, acestea se pregătesc să renunţe la activitate.

Datele transmise de Ana Maria Loghin, inspector şcolar şi purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean, arată că opt cadre didactice care primiseră undă verde pentru a rămâne la catedră după împlinirea vârstei de pensionare, au decis să se pensioneze.

Am aflat că aceste pensionări sunt legate de modul de calcul al pensiei. Sigur, fiecare coleg analizează şi îşi spune <de ce să nu să nu facă acest pas, dacă modalitatea de calcul mă avantajează>. Noi dădeam vina pe pandemie, dar de fapt hotărâtor în luarea acestei decizii este modul de calcul al pensiei”, a declarat Gabriel Hârtie, inspector şcolar general.

Liviu Axinte, liderul Ligii Sindicatelor din Învăţământ, susţine că şi alte cadre îşi pregătesc dosarele. „E un val generat în principal de  indicele de corecţie şi după aceea de pandemie. Pentru că indicele de corecţie de 1,41, care se aplică anul acesta, le dă dreptul la o pensie mai mare cu 20% mai mare faţă de cea de anul trecut. Nu ştim ce va fi la anul pentru că acest indice de corecţie nu este stabilit aritmetic, după un algoritm, ci se stabileşte prin legea bugetului de stat. Mulţi colegi se tem să nu piardă dacă rămân la catedră, având în vedere nivelul de pensionare”, a declarat liderul LSI.

Potrivit acestuia, îşi pregătesc dosarul inclusiv cei care împlinesc vârsta în octombrie, noiembrie deşi, potrivit legii, mai au dreptul să profeseze până la finele anului şcolar 2020 – 2021. Alte cadre au aprobată menţinerea în activitate, chiar dacă au împlinit vârsta de pensionare, dar iau serios în calcul încetarea activităţii didactice. „Sunt mai mulţi colegi cu care am discutat care vor să se pensioneze”, a concluzionat Liviu Axinte.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
20.6 ° C
20.6 °
19.9 °
39 %
4.5kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...