spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTAcțiuni ale polițiștilor pentru verificarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă

Acțiuni ale polițiștilor pentru verificarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, instituțiile de control din județ au organizat trei acțiuni punctuale de verificare a respectării măsurilor de protecție impuse în contextul prevenirii răspândirii COVID 19. „Ca urmare a neregulilor constatate cu prilejul controalelor derulate în zonele de interes, au fost aplicate 38 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 14.000 de lei. Dintre acestea, 28 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală (n.r. – neutilizarea măștilor de protecție în zonele și spațiile în care a fost instituită această obligativitate)”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani. În acest context, autoritățile recomandăm cetățenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte mască de protecție în spațiile și zonele în care este obligatoriu și să respecte modul de organizare al evenimentelor. „În perioada următoare vom fi prezenți în toate zonele județului pentru verificarea modului în care cetățenii respectă măsurile impuse prin lege”, a adăugat purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
15.3 ° C
15.6 °
12.1 °
58 %
1.3kmh
100 %
mie
15 °
joi
22 °
vin
22 °
sâm
19 °
Dum
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oamenii se pregătesc, se vede că vin sărbătorile.

EDITORIAL

Eliminarea din cărțile Primăriei pe motive de incompatibilitate a medicului Cîrstoiu este doar praful în ochi pe care Ciolacu și ai lui ni l-au...

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...