marți, mai 21, 2024
AcasăLocal BTPrimul primar investit în funcție după locale

Primul primar investit în funcție după locale

Cel mai longeviv primar din județ a fost și primul investit în funcție. Este vorba de primarul social-democrat al comunei Hudești, Viorel Atomei. Ajuns la al optulea mandat, Atomei a avut norocul ca procedurile judiciare să se finalizeze rapid în cazul său și al consilierilor aleși, astfel că Instituția Prefectului a putut convoca pentru joi ședința de constituire a Consiliului Local (CL) Hudești.

După constituirea CL, primarul Viorel Atomei a depus jurământul în fața suprefectului Rodica Zelincă și a juristului Prefecturii Daniela Anghel. De acum se va intra în regim normal de lucru, iar în prima ședință a noului CL va fi ales noul viceprimar. Mai mult ca sigur acesta va fi de la PSD, deoarece social-democrații au opt din cei 15 consilieri locali, PNL având cinci, ALDE unul și un independent.

Viorel Atomei a glumit pe seama situației, declarând că este normal să existe un pic de respect pentru cel mai longeviv primar al județului și de aceea ar fi fost primul care a depus jurământul. Revenind pe un ton serios, primarul a recunoscut că a fost o conjunctură favorabilă, toate demersurile juridice prevăzute de noul Cod Administrativ finalizându-se mai repede în cazul comunei Hudești.

Pe 27 septembrie, Viorel Atomei a câștigat cel de al optulea mandat în fruntea Primăriei Hudești după ce a adunat 52,73% din voturi.

În cursul zilei de astăzi vor avea loc alte două investiri și tot de pe raza Judecătoriei Darabani. Este vorba de liberalul Alin Gârbaci, fost viceprimar în mandatul 2016-2020 al orașului Darabani care, pe 27 septembrie, a obținut aproape 65% din voturi, și de Costel Romanescu, care a fost reconfirmat în funcție prin votul a 70% dintre consăteni.

La cele două ceremonii vor fi prezenți prefectul Dan Nechifor și secretarul cancelariei prefectului, Emil Moga.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
25.6 ° C
25.6 °
25.6 °
44 %
7kmh
58 %
mar
23 °
mie
24 °
joi
25 °
vin
26 °
sâm
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când te gândești la Cel de Sus şi aștepți să se gândească și El la tine măcar în campania electorală.

EDITORIAL

Știți treaba aia cu „ai grijă ce-ți dorești că s-ar putea să ți se întâmple”? Ei bine, după ani întregi în care am tot...

EPIGRAMA ZILEI

Stătea pe un șezlong, la soare, În slip și fără sutien Și-avea un bust atât de mare Că da pe-afară din ... catren! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...