vineri, mai 2, 2025
AcasăLocal BTAlte trei școli trec în scenariul roșu

Alte trei școli trec în scenariul roșu

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a aprobat, luni, prin hotărârea nr. 90/26.10.2020 ca alte trei unități școlare să se închidă pentru 14 zile.
Este vorba de o școală din municipiu și două din județ.
Astfel, Școala Specială ”Sfântul Stelian Botoșani, Școala Gimnazială Adășeni și Școala Gimnazială Nr. 1 Văculești, vor efectua cursurile online, potrivit scenariului 3, pe o perioadă de 14 zile, începând cu data de 26.10.2020.

Celelalte unități de învățământ desfășoară activitățile didactice conform scenariilor aprobate prin Hotărârile Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani.

Scenariul de funcționare al fiecărei unități/instituții de învățământ pe parcursul anului 2020-2021 se va actualiza săptămânal sau ori de câte ori este nevoie.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
12.8 ° C
14.6 °
12.8 °
66 %
1kmh
6 %
vin
22 °
S
24 °
D
28 °
lun
19 °
mar
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O piedică în calea uitării. Ca să nu mai zică cineva că nu-i iubim pe politicienii care ne reprezintă.

EDITORIAL

Când am început, în urmă cu aproape 5 ani, colaborarea cu „Monitorul de Botoșani”, m-am gândit că aceasta nu o să dureze mai mult...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...