Dimitrie cel Nou a trăit în satul Basarabov, în vremea împăraţilor româno-bulgari. El a fost păstor de vite, iar după o perioadă s-a călugărit. A trăit într-o peşteră din apropierea mănăstirii, unde a petrecut ani la rând în post aspru şi rugăciune, izolat de lume şi de ceilalţi monahi. A fost în permanenţă o pildă vie de aleasă viaţă creştină pentru ceilalţi călugări şi pentru obştea credincioşilor.
Se spune că atunci când şi-a simţit sfârşitul, s-a dus pe malul râului Lom şi s-a aşezat între două lespezi de piatră, ca într-un sicriu. Acel loc a fost acoperit cu apă. Sfântul Dimitrie cel Nou s-a arătat în vis unei copile, căreia i-a spus că dacă îl va scoate din apă, o va vindeca de boala de care suferea. Copila le-a spus părinţilor ce a visat, iar la locul unde de multe ori se arăta o lumină, s-au adunat mulţi preoţi şi săteni. Ei au găsit sfintele moaşte ale Cuviosului Dimitrie, pe care le-au dus în satul Basarabov.
Pe 28 februarie 1950, Sfântul Sinod a hotărât generalizarea cultului său în toată Biserica Ortodoxă Română.
În fiecare an, mii de credincioşi participă la slujba oficiată în cinstea Sfântului Dimitrie cel Nou, pe 27 octombrie, la Patriarhia Română. Mulţi credincioşi au fost ajutaţi de Sfântul Dimitrie cel Nou, sfânt ocrotitor în necazuri şi vindecător de boli şi alte suferinţe.
