miercuri, iulie 2, 2025
AcasăLocal BT„Dispărut” găsit în Penitenciarul Rahova

„Dispărut” găsit în Penitenciarul Rahova

Deznodământ neașteptat în cazul tânărului din satul Bădiuți, Ștefănești, dat dispărut de rude în cursul zilei de ieri. După ce au extins verificările, polițiștii l-au găsit pe tânăr tot în pușcărie. „În urma verificărilor efectuate de către polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Botoșani, cel în cauză a fost identificat în Penitenciarul Rahova București”, a arătat Simona Pușcașu, din cadrul Compartimentului de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean.

Sebastian Feraru, în vârstă de 26 de ani, a fost dat dispărut de rude în cursul zilei de 26 octombrie a.c., pe motiv că acesta nu mai este de găsit. Potrivit rudelor, tânărul s-ar fi eliberat la data de 14 septembrie a.c. din Penitenciarul Mărgineni, județul Dâmbovița, unde a executat o pedeapsă privativă de libertate, iar până ieri nu revenise la domiciliu.

Când s-au interesat de soarta lui, polițiștii au descoperit că de fapt acesta fusese eliberat, dar a fost arestat preventiv pe 2 octombrie a.c., pentru un furt comis la scurt timp după ce a ajuns în libertate.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
15.6 ° C
16.6 °
15.5 °
60 %
2.2kmh
0 %
mar
16 °
mie
29 °
J
30 °
vin
32 °
S
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Patriotismul ajunge şi la tarabă. Că nu orice roşie vine de pe ogoarele patriei.

EDITORIAL

Ani întregi botoșănenii s-au tot plâns de bicicliștii de pe Pietonalul Unirii și, de parcă bicicliștii nu erau de ajuns, în peisaj au apărut...

EPIGRAMA ZILEI

„E lung pământul, ba e lat”- A scris Coșbuc despre toloacă Și uite-așa i-a conturat Pe Klaus și Șoșoacă... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...