miercuri, iunie 18, 2025
AcasăLocal BTCei izolați la domiciliu verificați de polițiști

Cei izolați la domiciliu verificați de polițiști

Polițiștii botoșăneni, împreună cu polițiștii de frontieră, jandarmi și polițiștii locali, continuă să desfășoare acţiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, scopul acestor acțiuni îl constituie prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2. Astfel, în ultimele 24 de ore au fost verificate 385 de persoane cu privire la respectarea măsurii izolării și 117 societăți comerciale cu privire la respectarea măsurilor impuse de autorități pentru limitarea răspândirii virusului SARS-Cov-2.

„Pentru abaterile constatate au fost aplicate 21 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 2.500 de lei, majoritatea sancțiunilor fiind aplicate pentru neportul măștii de protecție. Recomandăm cetățenilor să respecte în continuare normele de igienă și de conduită sanitară, măsurile de distanțare fizică și să poarte masca de protecţie pentru a-și proteja propria sănătate, dar și pentru a-i proteja pe cei din jur”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoșani.

Reamintim faptul că portul măștii de protecție este obligatoriu în toate spațiile publice de pe raza municipiilor Botoșani și Dorohoi, iar nerespectarea acestei măsuri reprezintă contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 500 de lei și 2.500 de lei.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
19.5 ° C
19.6 °
19.4 °
67 %
3.9kmh
35 %
mie
28 °
J
26 °
vin
20 °
S
19 °
D
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O fi de bine, cine ştie: adică cine e obişnuit să stea ca ficusul în faţa oficialilor, mai bine rămâne la uşă.

EDITORIAL

Cum îi mai place românului să-și complice viața! Ce simplu ar fi fost dacă în locul lui Nicușor Dan astăzi era președinte George Simion!...

EPIGRAMA ZILEI

Ăștia ce-au fost bătuți de Muc Iată, dau vina pe Coșbuc De la care-ar fi învățat Că-i lung Pământul, ba e...plat! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...