spot_img
luni, mai 6, 2024
AcasăLocal BTAmenzi de 15.000 de lei pentru cei prinși fără mască de protecție

Amenzi de 15.000 de lei pentru cei prinși fără mască de protecție

Amenzi record pentru cei prinși fără mască de protecție. Într-o singură zi, forțele de ordine au aplicat sancțiuni în valoare de 15.000 de lei.

S-a întâmplat ieri, când zeci de polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, au acționat din nou în zonele aglomerate, restaurante, dar și mijloace de transport în comun pentru a verifica modul în care sunt respectate normele de protecție instituite pe fondul pandemiei de coronavirus.

Astfel, pe raza întregului județ au fost organizate cinci acțiuni punctuale, în sistem integrat, în cadrul acestora fiind controlate 65 de societăți comerciale, persoane fizice autorizate și 57 de mijloace de transport în comun. „Echipele de control au depistat 40 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, acestea fiind sancționate contravențional, conform Legii 55/2020, cu amenzi în valoare totală de aproximativ 15.000 de lei”, a arătat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean.

Potrivit acelorași surse, modul de acțiune al forțelor de ordine a fost în principal unul preventiv. „Prin discuții cu cetățenii privind importanța măsurilor de protecție individuală și de distanțare socială, ne dorim ca aceștia să înțeleagă și să respecte aceste obligații, pentru a nu fi nevoiți să aplicăm sancțiuni ca urmare a încălcării normelor legale”, a adăugat Delia Nenișcu.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
16.6 ° C
19.9 °
16.1 °
62 %
2.2kmh
57 %
lun
25 °
mar
24 °
mie
15 °
joi
17 °
vin
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Ca să mai speri că niște vrăji îți pot umple rezervorul, trebuie să începi cu pași mici.

EDITORIAL

Majoritatea covârșitoare a creștinilor din România au serbat ieri și azi Învierea Domnului. Stabilirea datei pascale e complicată datorită utilizării unor calendare diferite în...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...