miercuri, mai 7, 2025
AcasăLocal BTCopil lovit în plin de o maşină chiar în faţa Poliţiei

Copil lovit în plin de o maşină chiar în faţa Poliţiei

Un băiat de 14 ani a ajuns la spital, după ce a fost victima unui accident rutier. Evenimentul s-a produs sâmbătă seară, pe Bulevardul Mihai Eminescu, chiar în faţa Poliţiei Botoşani.

Minorul a încercat să traverseze în fugă strada, prin loc nepermis, chiar în faţa sediului IPJ. Acesta a ieşit dintre maşinile parcate pe marginea drumului, încercând să traverseze dinspre parc spre Poliţie. În acel moment, însă, un autoturism Audi, condus de un tânăr de 26 de ani, se deplasa dinspre Liceul Sanitar spre Liceul de Artă. Copilul a fost lovit cu partea din dreapta faţă a maşinii, după care şi cu oglinda retrovizoare de pe aceeaşi parte. Minorul a fost trântit pe asfalt, şoferul apelând imediat serviciul 112.

La faţa locului a ajuns o Ambulanţă, dar şi echipaje ale Poliţiei. Copilul a primit primul ajutor, după care a fost transportat la Urgenţe. “Minorul prezenta câteva plăgi escoriate la nivelul membrelor, precum şi o plagă frontală. Era stabil hemodinamic şi a fost transportat pentru investigaţii suplimentare”, a precizat un asistent din cadrul SJA Botoşani.

Poliţiştii ajunşi la faţa locului au început o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului. “În cauză a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a precizat Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoşani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
10.6 °
10.5 °
93 %
4.6kmh
100 %
mie
11 °
J
10 °
vin
8 °
S
14 °
D
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cam așa e și prin țară, am vrea și cu unii și cu alții, să fie bine, să nu fie rău.

EDITORIAL

Rezultatul alegerilor de duminică demonstrează fără echivoc că ne aflăm în fața unui moment istoric, dar nu din categoria celor pe care îl clamează...

EPIGRAMA ZILEI

Când vin seara târzior Și intru-n dormitor sfios Ea croșetează de zor Un ochi pe față… doi pe dos! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...