miercuri, iulie 2, 2025
AcasăLocal BTToate școlile au trecut în online până la finele anului

Toate școlile au trecut în online până la finele anului

De astăzi, toate școlile din România, indiferent de scenariul în care se află localitatea unde se află, se mută în online, în ciuda recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) ca școlile să rămână deschise și în contradicție cu măsurile luate în multe state europene.
„Nu ne permitem o generație pierdută din cauza Covid-19”, este mesajul dat de OMS în fața creșterii alarmante a numărului de cazuri de Covid-19 în întrega Europă. State, precum Franța, care a înregistrat recent peste 50.000 de cazuri zilnice, sau Marea Britanie, Irlanda sau Germania, cu toate că nu au putut evita impunerea restricțiilor, au optat pentru menținerea școlilor deschise, cu respectarea strictă a condițiilor de distanțare sau igienă, purtatul măștii sau aerisitul frecvent al claselor.

În România, președintele Klaus Iohannis a anunțat că printre măsurile de carantinare parțială este și închiderea tuturor școlilor la nivel național și trecerea la învățământul online, iar potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului acestea vor rămâne închise până la finele anului.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a explicat că after school-urile și creșele rămân deschise, chiar dacă școlile trec în sistem online. De asemenea, el a mai spus că ministerul Educației urmează să emită un ordin pentru trecerea la școala și grădinița online.

Aproape jumătate dintre părinți consideră că închiderea şcolilor nu este una bună pentru sistemul de educaţie, iar 45,2% dintre ei cred această decizie ca fiind una necesară, conform unui sondaj al Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi. De asemenea, Consiliul Național al Elevilor atrage atenția că trecerea întregului sistem de învățământ în format exclusiv online „denotă o profundă iresponsabilitate din partea autorităților statului, în condițiile în care, în continuare, sute de mii de elevi din România nu au posibilitatea de a accesa cursurile online din cauza lipsei infrastructurii digitale”.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
26.6 ° C
26.6 °
26.1 °
37 %
6.4kmh
0 %
mie
29 °
J
30 °
vin
32 °
S
24 °
D
31 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Siguranţa la locul de muncă este prioritară, chiar dacă lucrezi în curtea celui mai mare spital.  

EDITORIAL

Se spune adesea că omul sfințește locul. Se mai spune, mai nou și pe un ton exasperat, că dacă am avea măcar un Ilie...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbatul prins în flagrant Cu bărbăția fermă Era container ambulant La o bancă de spermă…   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...