spot_img
miercuri, mai 1, 2024
AcasăLocal BTDorohoian închis după un val de infracțiuni

Dorohoian închis după un val de infracțiuni

Un dorohoian condamnat în ultimul an pentru trafic de minori, viol, ultraj și amenințare s-a ales cu o condamnare care totalizează 11 ani și patru luni de pușcărie. În plus, la această pedeapsă s-a adăugat și un rest de 783 zile de închisoare neexcutate dintr-o condamnare mai veche. Astfel, Ciprian Marius Vărzar va fi încarcerat pentru mai bine de un deceniu. Asta pentru că din pedeapsă i se vor scădea o serie de zile de pușcărie efectuate în 2015, în 2017 – 2019 și din 2019 până în prezent.

Cunoscut sub porecla de „Friptu”, dorohoianul, acum în vârstă de 36 de ani, a fost condamnat anul acesta după ce i-a amenințat cu moartea pe doi polițiști. Faptele s-au petrecut în seara zilei de 2 septembrie 2019, în municipiul Iași. Abia eliberat din penitenciar, Ciprian Marius Vărzar, cunoscut ca făcând parte din categoria persoanelor fără adăpost, a făcut scandal într-o gară din municipiul și a fost ridicat de doi polițiști, care au ajuns să fie amenințați. De altfel, dorohoianul a afirmat de mai multe ori că îi va aştepta, acasă ori la serviciu, şi îi va omorî cu un cuţit.

Copilă abuzată și obligată să se prostitueze

Tot anul acesta, el a mai fost condamnat pentru trafic de minori și viol, după ce ar fi profitat de o fată în vârstă de numai 11 ani, care a fugit dintr-un centru de protecție a minorilor. Individul i-a dat să bea, a abuzat-o sexual, după care a dus-o în Bacău, unde a obligat-o să cerșească și să întrețină raporturi sexuale cu alți bărbați. Asta sub teroarea bătăilor. Grozăvia a fost scoasă la iveală de polițiștii de la Combaterea Crimei Organizate și procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

Șir de condamnări la activ

Considerat unul dintre liderii grupurilor de cerșetori din zona Moldovei, Ciprian Marius Vărzar a adunat până în prezent mai multe condamnări. În 2009, el s-a ales cu o pedeapsă de opt ani de închisoare pentru lovituri cauzatoare de moarte, după ce l-a ucis pe un om al străzii, în parcul Curcubeului din municipiul Botoșani, iar în 2010 a primit o altă condamnare la cinci ani de detenție pentru o tentativă de viol. Ba mai mult, cât a fost închis în Penitenciarul Botoșani, el l-a atacat pe un alt deținut cu o furculiță și a fost condamnat și pentru loviri și alte violențe.

 

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
21.6 ° C
21.6 °
21 °
34 %
5.3kmh
42 %
mie
21 °
joi
23 °
vin
23 °
sâm
20 °
Dum
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oamenii se pregătesc, se vede că vin sărbătorile.

EDITORIAL

Eliminarea din cărțile Primăriei pe motive de incompatibilitate a medicului Cîrstoiu este doar praful în ochi pe care Ciolacu și ai lui ni l-au...

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...