spot_img
marți, mai 7, 2024
AcasăLocal BTLinie telefonică de consiliere, destinată elevilor și părinților

Linie telefonică de consiliere, destinată elevilor și părinților

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani, alături de conducerile inspectoratelor şcolare din ţară și directorii Centrelor Județene de Resurse și Asistență Educațională, a avut astăzi, 9 noiembrie, o videoconferinţă cu Monica Anisie, ministrul Educației.  În cadrul videoconferinței, ministrul a prezentat măsurile adoptate pentru această perioadă de suspendare a cursurilor. Măsurile vizează continuarea procesului de predare-învățare-evaluare și componenta socio-emoțională (oferirea de consiliere psihologică pentru elevi, profesori și părinți).

În acest sens, inspectoratele școlare vor elabora un plan de intervenție local pentru fiecare şcoală, astfel încât toți copiii să aibă acces la educație.

Conducerea Ministerului Educaţiei a anunţat că, fiecare inspectorat, prin intermediul CJRAE, va pune la dispoziție, zilnic, de luni până vineri, în intervalul orar 8:00-16:00, o linie telefonică de consiliere, destinată elevilor și părinților, care vor fi sprijiniți de specialiști pentru a gestiona mai ușor această perioadă în care au nevoie de îndrumare, sprijin emoțional și consiliere. Numerele de telefon vor fi afișate pe site-ul IŞJ și pe paginile web ale Ministerului Educației și Cercetării: www.edu.ro și http://educatiacontinua.edu.ro.

„În contextul actual, pentru a veni în sprijinul elevilor și al cadrelor didactice, consilierii școlari vor participa și la orele de dirigenție. Complementar,  CJRAE va organiza și sesiuni online pentru profesorii diriginți, dar și pentru părinți, sesiuni care au drept scop o mai bună gestionare a diferitelor situații cu care ei se pot confrunta în această perioadă”, au mai transmis reprezentanţii Ministerului Educaţiei.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
14.6 ° C
15.6 °
12.7 °
77 %
1.9kmh
61 %
mar
24 °
mie
15 °
joi
17 °
vin
19 °
sâm
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Ca să mai speri că niște vrăji îți pot umple rezervorul, trebuie să începi cu pași mici.

EDITORIAL

Majoritatea covârșitoare a creștinilor din România au serbat ieri și azi Învierea Domnului. Stabilirea datei pascale e complicată datorită utilizării unor calendare diferite în...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...