miercuri, iunie 18, 2025
AcasăLocal BTAccident grav provocat de un porc mistreț

Accident grav provocat de un porc mistreț

Un bărbat de 44 de ani din Botoșani a ajuns la spital după ce a fost victima unui accident mai puțin obișnuit.

Acesta se deplasa cu mașina personală dinspre Orășeni spre Botoșani, iar pe porțiunea de drum drept din zona Lebăda, un porc mistreț i-a sărit în fața mașinii. Bărbatul a încercat să evite impactul, însă a lovit animalul, după care a pierdut controlul mașinii și a lovit violent într-un cap de pod.

Ulterior, autoturismul a ajuns într-un șanț de pe marginea drumului. Soția bărbatului, aflată pe scaunul din dreapta, a fost rănită și transportată la spital cu o ambulanță. “Pacienta a fost preluată cu traumatism de membru superior stâng. A fost stabilizată și transportată la Urgențe pentru investigații suplimentare”, a precizat medicul Andreea Stărică, medic în cadrul SJA Botoșani.

La fața locului au ajuns mai multe echipaje se poliție, care au demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului. “Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. A fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpa”, a precizat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.

Reprezentanți ai AJVPS au ridicat animalul. 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
19.5 ° C
19.6 °
19.4 °
67 %
3.9kmh
35 %
mie
28 °
J
26 °
vin
20 °
S
19 °
D
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O fi de bine, cine ştie: adică cine e obişnuit să stea ca ficusul în faţa oficialilor, mai bine rămâne la uşă.

EDITORIAL

Cum îi mai place românului să-și complice viața! Ce simplu ar fi fost dacă în locul lui Nicușor Dan astăzi era președinte George Simion!...

EPIGRAMA ZILEI

Ăștia ce-au fost bătuți de Muc Iată, dau vina pe Coșbuc De la care-ar fi învățat Că-i lung Pământul, ba e...plat! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...