spot_img
sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăLocal BTPrădător de noapte dovedit după o lună de investigații

Prădător de noapte dovedit după o lună de investigații

L-a prădat pe un consătean, iar după o lună s-a trezit cu polițiștii la ușă. Este cazul unui tânăr în vârstă de 23 de ani, din comuna Trușești, care a fost pus sub urmărire penală de polițiștii din cadrul Postului de Poliție Trușești, fiind acuzat de furt.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, în noaptea de 16 spre 17 octombrie a.c., tânărul ar fi dat iama în curta unui consătean în vârstă de 62 de ani, de unde a furat mai multe scule electrice, în valoare de aproximativ 1.200 de lei.

Cazul a intrat în atenția polițiștilor din comună, care au efectuat o serie de investigații. Anchetatorii au adunat probă cu probă, iar marți, pe 17 noiembrie a.c., după o lună de cercetări, tânărul, care între timp devenise principalul suspect, s-a trezit cu polițiștii la ușă.

„Prejudiciul creat în urma activității infracționale a fost recuperat în totalitate și restituit persoanei vătămate. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, urmând ca în funcție de rezultatul acestora să fie dispuse măsuri legale”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoșani.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
18.6 ° C
18.6 °
18.6 °
77 %
2.8kmh
58 %
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
24 °
mie
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...