duminică, mai 4, 2025
AcasăLocal BTVineri se redeschide patinoarul de la Cornişa

Vineri se redeschide patinoarul de la Cornişa

Vineri, 27 noiembrie, se redeschide patinoarul din Parcul Regional de Agrement Turistic şi Sportiv Cornişa.

În perioada 27 noiembrie – 20 decembrie, programul va fi: de luni până vineri, trei serii de la orele 15:00, 17:00 şi  19:00; vineri – duminică și sărbătorile legale, câte şase serii, cu începere de la ora 10:00. O serie este de o oră şi jumătate.

În perioada 21 decembrie 2020 – 1 ianuarie 2021, patinoarul va fi deschis de luni până duminică, în fiecare zi fiind programate şase serii, prima de la ora 10:00.

Accesul în patinoar se face în baza unei rezervări la telefon, 0799.213.749 și doar după măsurarea temperaturii, care nu trebuie să depășească 37,3 grade Celsius. Masca de protecție este obligatorie și trebuie să fie purtată regulamentar, adică să acopere nasul și gura.

Este obligatorie dezinfectarea mâinilor la intrare, iubitorii mişcării pe gheaţă fiind îndemnaţi să evite staționarea nejustificată în spațiile şi să păstreze o distanță de minim doi metri între oricare două persoane. Accesul īnsoțitorilor va fi limitat.

Informații despre tarife se găsesc pe www.cornisaparc.ro.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
15.6 ° C
17.8 °
15.5 °
63 %
3.1kmh
42 %
D
29 °
lun
16 °
mar
12 °
mie
11 °
J
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să lămurim de la început pe ce parte parcăm.

EDITORIAL

În mod normal și firesc, un jurnalist ar trebui să vină în fața cititorilor lui cu informații pragmatice, precise și clare, cu personaje autentice,...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...