sâmbătă, mai 11, 2024
AcasăLocal BTUniţi în credinţă. Zeci de botoşăneni au participat la slujba oficiată la...

Uniţi în credinţă. Zeci de botoşăneni au participat la slujba oficiată la Biserica Sfânta Ecaterina

Zeci de botoşăneni de toate vârstele au participat astăzi la slujba oficiată de preotul paroh Liviu Florariu, alături de un sobor de preoţi, la Biserica Sfânta Ecaterina, cu prilejul hramului. Atmosfera a fost înălţătoare, toţi cei prezenţi unindu-şi glasurile în rugăciune pentru vremuri mai bune. Răspunsurile la strană au fost date magistral de Corul Theofania, format din elevi ai Liceului de Artă “Ştefan Luchian”.

În finalul slujbei, preotul Vasile Burlacu a arătat că Biserica o cinsteşte în mod deosebit pe Sfânta Ecaterina, acordându-i cinstirea pe 25 noiembrie, zi care coincide cu sfârşitul sărbătorii Intrării Maicii Domnului în Biserică. Preotul a vorbit apoi despre Sfânta Ecaterina, muceniţa care a renunţat la viaţa pământească pentru a o dobândi pe cea cerească. Deşi a trăit într-o vreme de prigoană împotriva creştinismului, Sfânta Ecaterina a mărturisit că este creştină şi a condamnat închinarea la zei şi cultul împăratului. Pentru aceasta a fost judecată şi condamnată la moarte prin decapitare, unul dintre cei mai aprigi persecutori fiind chiar tatăl ei.

Sfânta Ecaterina este ocrotitoarea mănăstirii de la poalele munţilor Sinai

După ce creştinismul a devenit o religie legală, Sfânta Împărăteasă Elena, auzind de viaţa minunată pe care a dus-o această copilă şi de mărturisirea ei cu preţul vieţii, a ridicat o biserică lângă muntele Sinai şi acolo au fost aduse moaştele Sfintei Ecaterina. După aceea, împăratul bizantin Iustinian a mărit biserica şi a întărit-o.

De atunci, Sfânta Ecaterina este ocrotitoarea mănăstirii de la poalele munţilor Sinai. Şi domnitorii români au donat şi au întreţinut această biserică a Sfintei Ecaterina. Şi astăzi se păstrează în tezaurul mănăstirii portretul domnitorului Constantin Brâncoveanu, cel care într-o perioadă foarte grea a mănăstirii a rezidit-o. Tot o legătură a acestei sfinte mănăstiri a Sfintei Ecaterina cu ţara noatră este şi cea pe care a făcut-o împăratul Iustinian. El a adus în preajma mănăstirii numeroşi locuitori ai Daciei, strămoşii noştri, ca să păzească şi să ocrotească sfânta mănăstire. Din mărturiile istorice am găsit că aceşti stră-români au ocrotit de-a lungul veacurilor această mănăstire, şi ultima dovadă a ultimului creştin stră-român de acolo, care a murit 1754”, a afirmat preotul Vasile Burlacu, adăugând că şi noi suntem chemaţi să ne apărăm credinţa “aşa cum au apărat-o sfinţii şi moşii şi strămoşii noştri”.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
17.8 ° C
19.2 °
17.6 °
66 %
5.9kmh
88 %
sâm
18 °
Dum
15 °
lun
15 °
mar
15 °
mie
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru încurajarea sportului se semnalizează clar că există și surse alternative de apă.

EDITORIAL

Nu am idee dacă și câți dintre dumneavoastră ați sesizat începutul schimbării de paradigmă din politica românească. Pentru că cel puțin aici la noi...

EPIGRAMA ZILEI

Elena ce mișca partide În cazul lui, și-a schimbat genul Că altfel, nu-l putea ucide; Deci asasin a fost ... elenul! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...