spot_img
miercuri, mai 8, 2024
AcasăLocal BTMedicul Radu Malancea a depăşit cu bine o operaţie maraton pe cord

Medicul Radu Malancea a depăşit cu bine o operaţie maraton pe cord

Veşti extraordinare venite de la Iaşi după o operaţie maraton la care a fost supus medicul Radu Malancea, care a fost diagnosticat cu disecţie de aortă.

Acesta a ieşit din operaţie în urmă cu puţin timp, iar profesorul Grigore Tinică, cel care l-a operat, s-a declarat mulţumit de rezultatul intervenţiei. Operaţia însăşi a fost una extrem de laborioasă, echipa de medici condusă de profesor doctor Grigore Tinica fiind în sala de operaţii mai bine de opt ore.

Rezultatul a fost, însă, unul care l-a mulţumit pe medic, fiind înlocuite aorta ascendentă şi o jumătate din arcul aortei. „Sperăm să fie bine. De acum depinde şi de organismul pacientului şi de Dumnezeu”, a spus profesorul Grigore Tinică la ieşirea din operaţia istovitoare.

Corpul medicul Radu Malancea a fost răcit într-un mediu controlat până la 23 de grade Celsius, iar o inimă artificială a asigurat funcţiile vitale pe parcursul operaţiei, circulaţia sângelui făcându-se extracorporal, cu ajutorul unui sistem special aflat lângă masa de operaţii.

Va urma însă o perioadă poate la fel de dificilă, recuperarea post-operatorie, care este anevoioasă şi de lungă durată.

Iniţial, intervenţia a fost programată duminică după amiază

Managerul Institutul de Boli Cardiovasculare (IBCV) „Prof. Dr. George I.M. Georgescu” este cel care a venit de acasă pentru a-l consulta şi evalua imediat pe medicul botoşănean. Profesor universitar doctor Grigore Tinică a fost cel care și-a operat colegul în cursul dimineţii de luni, după ce inițial s-a încercat intervenţia chiar duminică după-amiază.

Acesta este unul dintre cei mai iluştri chirurgi cardiovasculari din Moldova, membru al Academiei de Ştiinţe Medicale din România şi manager al IBCV Iaşi de peste 15 ani.

Prof. dr. Grigore Tinică, manager şi medic primar de chirurgie cardiovasculară la Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. I.M. Georgescu” din Iaşi susţine că nu există un timp optim de intervenţie după descoperirea disecţiei de aortă. „Este o patologie care poate fi greu diagnosticată şi nu se face doar cu stetoscopul sau cu electrocardiograma. De multe ori, electrocardiograma nu dă nimic pentru că dacă nu sunt afectate arterele coronare, atunci nu ai niciun element care să spună ce se întâmplă. Diagnosticul este greu de stabilit. De obicei, pacienţii aceştia au tensiunea foarte mare sau o boală congenitală care duce la disecţie de aortă, dar în acest caz, medicul de familie l-ar fi avut în observaţie. Dacă el nu a avut niciun semn, ar fi fost greu de diagnosticat greu disecţia”, a explicat pentru Monitorul de Botoşani doctorul Grigore Tinică, „pionier” al folosirii Bio-Glue-ului în disecţia de aortă.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.2 ° C
11.7 °
9.3 °
64 %
3.1kmh
100 %
mie
15 °
joi
16 °
vin
19 °
sâm
18 °
Dum
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

S-a înghesuit lumea la stadion la ultimul meci. Să sperăm că o să mai avem la ce ne înghesui.

EDITORIAL

…îl semnează recent unul dintre botoșănenii ce n-au încetat să caute, să cerceteze, să găsească, să îmbogățească amintirea mereu neodihnită a Luceafărului. Acesta se...

EPIGRAMA ZILEI

Norodul fiind absent, Tagma hulită de tine Are conturile pline Și-o găsești în ... Parlament!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...