spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTProgram important pentru liceeni, implementat de Ministerul Educaţiei şi Centrul pentru Jurnalism...

Program important pentru liceeni, implementat de Ministerul Educaţiei şi Centrul pentru Jurnalism Independent

Ministerul Educației și Cercetării şi Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) au perfectat un parteneriat prin care elevii de liceu din România vor dobândi competențe media, indispensabile într-un context în care interacțiunea cu informația, și, implicit, cu dezinformarea, a devenit parte dominantă a vieții de zi cu zi și a procesului de învățare.

Un prim pas al acestei colaborări îl reprezintă introducerea programului „Predau educație media – Laboratorul de educație și cultură media”, dezvoltat de CJI, în proiectul de testare a unor noi competențe, conținuturi și metode de învățare, în cadrul unităților de învățământ liceal cu statut de școală-pilot, proiect ce  va deveni operațional din anul 2021.

Concret, protocolul presupune: implementarea unui modul de învățare extracurricular în domeniul educației media pentru copii și tineri; formarea a minim 480 de cadre didactice de Limba și literatura română, care predau la nivel liceal, printr-un program conceput în acest scop; instruirea în domeniul media a inspectorilor școlari pentru Limba și literatura română prin organizarea a trei sesiuni/ateliere regionale de profil; operaționalizarea unei platforme de educație media pentru profesori și elevi, care să includă instrumente de formare, asistență, monitorizare/raportare și evaluare în sistem online; un ghid privind drepturile copilului, ca parte integrantă a drepturilor omului, în contextul educației media.

Școala este locul în care se pun bazele noii generații de cetățeni, iar educatorii sunt primii care dau formă viitorului. Un viitor din ce în ce mai conectat și în care elevii au nevoie de competențe noi, care să îi ajute să fie cetățeni informați și responsabili. Sunt convinsă că profesionalismul experților din Ministerul Educației, implicarea profesorilor și experiența CJI vor contribui la îndeplinirea obiectivelor acestui program”, a declarat Monica Anisie, ministrul Educaţiei,

„Conceptele de educație media îi vor ajuta pe elevi să fie în siguranță în fața asaltului de informații falsificate”

Prin programul „Predau educație media – Laboratorul de educație și cultură media”, elevii dobândesc abilități de gândire critică, care le permit să distingă faptele de opinii, să deconstruiască mesajele media și să interacționeze într-un mod responsabil cu rețelele sociale. Programul se înscrie în aria generală Media and Information Literacy (MIL), așa cum este descrisă de UNESCO, și în prioritățile Comisiei Europene, așa cum sunt ele formulate în DIRECTIVA (UE) – Directiva serviciilor mass-media audiovizuale.

La fel cum elementele de educație rutieră erau inserate în ore, când copiii mergeau la școală, așa sunt acum vitale conceptele de educație media, care să îi ajute pe elevi să fie în siguranță în fața asaltului de informații falsificate, cu potențial dăunător. În ultimii patru ani, CJI a dezvoltat și testat la scară mică un model sustenabil de intervenție pentru construirea competențelor media pentru elevii de liceu, atât prin formarea și sprijinirea profesorilor de limba și literatura română pentru a include elemente de educație media în activitatea curentă la clasă, cât și prin activitățile de formare pentru liceeni, realizate de experții CJI”, a declarat Cristina Lupu, directorul executiv al CJI.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
20.6 ° C
20.6 °
19.9 °
39 %
4.5kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...