spot_img
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăLocal BTLocuință distrusă în urma unui incendiu

Locuință distrusă în urma unui incendiu

O locuință de pe raza comunei Blândești a fost distrusă în această după-amiază, cel mai probabil din cauza coșului de fum neprotejat termic față de materiale combustibile din care era construit acoperișul.

Focul a izbucnit în momentul în care proprietarii locuinței nu erau acasă, așa că flăcările au fost observate destul de târziu. Cel care a dat alarma a fost un vecin care a solicitat sprijinul pompierilor. „La fața locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani și Gărzii de Intervenție Trușești, cu trei autospeciale cu apă și spumă, și o ambulanță SMURD. La sosirea forțelor de intervenție, casa ardea în totalitate, existând pericolul de propagare a flăcărilor la o anexă din gospodărie, dar și la locuința vecinului”, a arătat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

Pentru stingerea incendiului au intervenit 15 pompieri militari și voluntari, lupta cu focul durând aproape trei ore.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10.7 ° C
13.8 °
10 °
82 %
2.4kmh
95 %
Dum
20 °
lun
20 °
mar
19 °
mie
13 °
joi
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...