vineri, mai 17, 2024
AcasăLocal BTCultivatorii de usturoi au primit ajutorul de la stat

Cultivatorii de usturoi au primit ajutorul de la stat

Fermierii din Botoșani, care au înființat culturi de usturoi și au fost înscriși ca beneficiari eligibili în programul “Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de USTUROI”, au primit subvenția acordată de stat.

Anunțul a fost făcut astăzi de Cristian Delibaș, directorul executiv al Direcției Agricole Botoșani. „Astăzi, 18 decembrie a.c., toți producători eligibili înscriși în “PROGRAMUL USTUROI 2020”, care au valorificat producția pentru suprafața cultivată, au primit ajutorul de minimis conform HG 202 / 2020”, a precizat Cristian Delibaș. Banii, circa 680.000 de lei, au fost asigurați de Ministerul Agriculturii, iar plățile s-au făcut prin intermediul Direcției Agricole Botoșani.

În total, în județ există 109 producători care au fost incluși în program, suprafața cultivată cu usturoi fiind de circa 100 de hectare. Doar că, în loc de 3.000 de euro la hectar, cât se preconiza la începutul acestui an, fermierii au primit numai 1.515 euro, scăderea fiind de 49,55%. Asta pentru că numărul fermierilor care au aplicat la program a crescut față de anii trecuți, iar bugetul trebuia drămuit astfel încât să ajungă la toți fermierii.

Programul de sprijinire a cultivatorilor de usturoi a apărut după ce analizele au arătat că, în ultimii zece ani, România a înregistrat un declin cu aproape 20 la sută la producţia de usturoi, în timp ce importurile au crescut semnificativ. După acordarea subvențiilor, suprafeţele cultivate cu usturoi au început să crească, inclusiv în județul Botoșani.

 

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
18.7 ° C
18.8 °
18.6 °
40 %
7.2kmh
13 %
vin
19 °
sâm
20 °
Dum
23 °
lun
23 °
mar
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când mâncarea e gustoasă, culoarea politică nu mai contează.

EDITORIAL

Atât de mult s-a scris, s-a comentat și s-a pălăvrăgit despre noua lege a pensiilor, încât dacă aș afirma că acest act legislativ reprezintă...

EPIGRAMA ZILEI

De-abia acum, în miezul verii, Când i-am văzut la plajă goi, Am înțeles traseul berii: Dintr-un butoi, în alt butoi! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...